La data de 3 noiembrie 2025, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiu, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din localitatea Oarda, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiul Alba Iulia, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul care circula în fața sa, condus de o femeie de 35 de ani, din localitatea Sântimbru, intrând în coliziune cu acesta.
În urma evenimentului rutier, conducătoarea auto a suferit leziuni corporale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.