Echipaje ale Forţelor Navale ruse au recuperat mici fragmente ale dronei militare americane care s-a prăbuşit în Marea Neagră, afirmă un oficial de la Washington, sub protecţia anonimatului, potrivit postului de televiziune CNN.
1487 afișări
Conform oficialului citat, echipele de intervenţie ruse au colectat mici fragmente ale fuselajului exterior.
Administraţia de la Washington a minimizat importanţa datelor sensibile pe care ar putea să le obţină Rusia dacă va recupera drona de tip MQ-9. „Am făcut imposibilă colectarea datelor valoroase din resturile dronei sau din fragmentele rămase la suprafaţa apei”, a declarat anterior John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă.
Statele Unite au anunţat că drona a căzut la 140-150 de kilometri sud-vest de coastele Crimeei, regiune ucraineană anexată unilateral de Rusia din 2014. Dar, conform unor surse citate de site-ul rus ForPost şi de cotidianul Le Monde, Forţele Navale ruse ar fi localizat drona americană cu un robot submarin la circa 60 de kilometri sud de Sevastopol. În zonă a fost creat un perimetru naval de securitate, iar echipaje navale ale Rusiei vor încerca să recupereze drona.
Ministerul rus al Apărării urmează să decidă dacă poate recupera sau nu drona militară americană căzută în Marea Neagră, a anunţat joi Preşedinţia de la Moscova.
Washingtonul şi Moscova îşi atribuie reciproc responsabilitatea pentru incidentul aerian produs marţi deasupra Mării Negre, soldat cu prăbuşirea unei drone militare de tip MQ-9 a Statelor Unite.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE
ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.