1.6 C
Alba Iulia
14 decembrie, 2025

Poliția Economică din Alba a făcut mai multe percheziții într-un caz de înșelăciune și fals

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, ieri, 5 noiembrie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Alba, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au pus în executare cinci percheziții domiciliare, în județul Argeș.

Din cercetări a reieșit că, în perioada iulie – august 2023, o femeie de 38 de ani, din județul Argeș, s-ar fi recomandat drept reprezentant al unei societăți comerciale, cu sediul în județul Argeș, și ar fi indus în eroare reprezentanții unei societăți comerciale, cu sediul în municipiul Sebeș. Femeia și-ar fi asumat obligația de a transporta 31 de paleți cu produse cosmetice din România spre Polonia, însă, în realitate, marfa nu ar fi părăsit teritoriul țării, fiind cauzat un prejudiciu de 81.000 de euro.

În urma celor cinci percheziții domiciliare, au fost descoperite și ridicate dispozitive tehnice, 72 de șampoane și 5 numere de înmatriculare neconforme.

Astăzi, 6 noiembrie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de femeia de 38 de ani.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Sursa: https://proalba.ro/politia-economica-din-alba-a-facut-mai-multe-perchezitii-intr-un-caz-de-inselaciune-si-fals

Ultimă oră

Același autor