-1.3 C
Alba Iulia
17 februarie, 2025

Tânără preluată de salvamontiști după un accident cu ATV-ul, pe pârtia Vârtop-Arieşeni din Alba

Sursa foto: facebook

O tânără de 18 ani a fost preluată, sâmbătă, de salvamontiști, după un accident cu ATV-ul, pe pârtia Vârtop-Arieşeni din Alba. În aceeași zonă, în urmă cu 3 săptămâni a avut loc un alt accident grav cu un ATV.

Salvatorii montani au fost din nou solicitați să intervină în cazul unei tinere în vârstă de 18 ani din Arad, victimă a unui accident cu ATV-ul.

Salvamontiștii din Alba, sprijiniți de cei din Bihor, au observat ATV-ul răsturnat pe marginea drumului, iar fata întinsă pe carosabil.

Salvatorii au asigurat zona, au evaluat victima și au acordat primul ajutor. De asemenea, tânăra a fost izolată contra temperaturilor scăzute și a ploii, până la sosirea unui echipaj al Ambulanței, pentru transportul victimei la spital.

În urmă cu 3 săptămâni, o tânără de 21 de ani a făcut accident cu ATV-ul pe aceeași pârtie și a fost dusă cu elicopterul SMURD la spitalul din Oradea. Fata a fost rănită grav.

Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/locale/tanara-preluata-salvamontisti-accident-atv-partia-vartop-arieseni-alba-926129.html

Ultimă oră

Același autor