16 C
Alba Iulia
12 martie, 2026

Voicu Vușcan: PSD va aviza proiectul de buget pentru a rezolva în Parlament ceea ce a fost blocat de premier la nivel guvernamental

Viața de zi cu zi a românilor nu înseamnă cifre macro-economice ori grafice și indicatori, ci coșul de cumpărături și fluturașul de salariu, factura la întreținere ori chitanța de la farmacie. E adevărat, avem nevoie cât mai repede de un Buget, însă acest Buget trebuie să servească în primul rând românilor și abia apoi planurilor și proiectelor pe care domnii Bolojan și Nicușor le coc la ceas de taină.

Pare că trăim un deja-vu, în care PSD este chemat să gireze încă o dată un pachet legislativ care nu pune accent pe prioritățile pe care PSD le susține. Este din nou o urgență, căci suntem în luna martie și nu avem Buget, și asta pare să însemne pentru unii că orice formă de Buget e mai bună decât respingerea acestuia în Parlament.

PSD este parte a coaliției de guvernare, ba chiar este cea mai importantă formațiune politică din cadrul Guvernului, iar solicitările noastre nu pot fi tratate cu indiferență, numai pentru că „și ce-au să facă?”.

Știu că, dacă ne uităm înspre propaganda PNL-USR, Guvernul Bolojan are niște performanțe demne de o epocă de aur. Scade deficitul, scade risipa, se taie peste tot, suntem pe un făgaș de dezvoltare cum nici trompetele regimului comunist nu reușeau să proclame. Și toate astea în timp ce românul de rând își numără banii înainte să pășească într-o alimentară, în timp ce pensionarii își cumpără medicamentele în regim ori/ori, pentru că nu-și permit și/și, cu toate că au nevoie de ele, ori în timp ce categoriile cele mai vulnerabile sunt lăsate să care în spinare întregul efort al reformei.

Am susținut și vom susține în continuare că, mai departe de reforme, România are nevoie de o plasă de protecție socială, de măsuri care să apere categoriile vulnerabile și, absolut necesar, avem nevoie de un plan de relansare economică.

Sursa: https://www.abnews.ro/voicu-vuscan-psd-va-aviza-proiectul-de-buget-pentru-a-rezolva-in-parlament-ceea-ce-a-fost-blocat-de-premier-la-nivel-guvernamental/

Ultimă oră

Același autor