zaporojie, ucraina
astăzi, 09:10
Cel puţin o persoană a fost ucisă, iar alte 16 au fost rănite într-un atac rus în oraşul Zaporojie, în sudul Ucrainei, în noaptea de miercuri spre joi, anunţă guvernatorul regiunii, relatează AFP.
”Un atac rus cu rachetă la Zaporojie a ucis o persoană”, un bărbat în vârstă de 47 de ani, anunţă pe Telegram Ivan Fedorov.
O fată în vârstă de două luni se află între răniţi, anunţă guvernatorul, care publică imagini cu imobile locuite sfârtecate.
Regiunea a fost ţinta a 361 de atacuri în 24 de ore, inclusiv cu patru rachete în oraşul Zaporojie şi 188 cu drone, precizează el.
Armata rusă şi-a intensificat în ultimele luni atacurile în sudul Ucrainei şi şi-a multiplicat atacurile la Zaporojie, un oraş care avea aproximativ 700.000 de locuitori înainte de război.
Începând din noiembrie, Ucraina se teme de o ofensivă rusă către acest oraş, care se află la aproximativ 35 de kilometri de poziţii ruseşti şi la 50 de kilometri de centrala nucleară cu acelaşi nume, ocupată de Rusia din 2022.
Armata rusă a avansat recent în nord-estul Ucrainei, în timp ce forţe ucrainene ocupă o mică parte a regiunii ruse Kursk.
În contextul în care ofensiva rusă intre în februarie în al patrulea an, cele două tabere au depus eforturi în ultima perioadă să-şi consolideze poziţiile în vederea întoarcerii lui Donald Trump la Casa Albă.
Noul preşedinte american a dat asigurări miercuri că nu va avea altă alegere decât să impună taxe mari, taxe vamale şi sancţiuni vizând tot ceea vinde Rusia în Statele Unite şi altor ţări”, dacă Moscova nu încheie un acord cu Ucraina ”acum”.