Pe măsură ce Donald Trump încearcă să-și impună doctrina în întreaga lume, tot mai multe state se pregătesc să părăsească corabia americană, migrând spre noi alianțe, în căutarea de stabilitate.
Unul dintre principalele motive pentru care administrația Trump provoacă atâta nedumerire și confuzie în rândul partenerilor și adversarilor săi externi este tocmai faptul că SUA țin capul de afiș al vieții politice și economice cotidiene, captând în mod constant atenția tuturor, nu doar prin forța lor propriu-zisă de intimidare, ci și prin puterea financiară exercitată asupra altor națiuni, deseori prin intermediul organizațiilor „soft power” – entitățile sau instituții care utilizează influența în loc de forță militară sau presiune economică pentru a-și promova interesele.
Dar, pe măsură ce Trump își face cunoscută agenda externă, el pare să retragă SUA de pe scena internațională, dând senzația că va reduce rolul Americii la un strict necesar: cel al unei mari puteri care alege în mod ostentativ unde și cum să se implice, în funcție de alianțele și interesele sale.
Altfel spus, în viziunea lui Trump, banii contribuabililor americani sunt extrem de prețioși pentru a nu fi risipiți în Ucraina, pe de o parte, dar, pe de alta, pot fi cheltuiți fără măsură pentru preluarea unui întreg teritoriu precum Gaza sau în vederea trimiterii a miliarde de dolari, sub formă de ajutor, către Israel. Acestă abordare nu mai pare însă izolaționism, ci unilateralism.
Procedând astfel, deși continuă să se afle în centrul atenției generale, SUA încep să se retragă dintr-o
în care își estompaseră de mai multă vreme imaginea de putere morală, militară și economică și se pregătesc să vireze spre angajamente selective.
America, blocată în timp
Resorturile acestei foarte probabile retrageri sunt însă mult mai vechi și ample. La începutul anilor ’90, s-a prezis că sfârșitul Războiului Rece anunță o lume nouă, în care valorile liberale capitaliste vor domina, în cadrul globalizării și al comerțului liber, iar democrația va înflori odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice și a autocrațiilor sale din Europa de Est. În cele trei decenii care au urmat, SUA s-au extins și apoi au dat senzația unei implozii.
America a început această perioadă prin demararea mai multor campanii militare în Orientul Mijlociu și Asia de Sud, sub pretextul instaurării securității și a drepturilor democratice. Aceste campanii au fost dublate de un sistem solid de sancțiuni, aplicat unor state aflate pe lista neagră a administrațiilor care s-au succedat la Casa Albă.
Perioada s-a încheiat cu o retragere pripită din Afganistan, fără ca niciunul dintre obiectivele SUA să fie atinse, cu o reducere drastică a trupelor din Irak, precum și cu o serie de ambasade lăsate fără conducere, în întreaga lume. Astfel, în octombrie 2023, America nu avea ambasadori în Israel, Egipt sau Liban.
O cauză majoră a acestei situații a fost războiul din Irak, deoarece impasul în care se aflau SUA pare să fi acaparat întreaga agendă a politicii externe americane. Departamentul de Stat a dat multă vreme senzația că este blocat în trecut și nu poate să pivoteze pentru a-și asuma un nou rol pe plan internațional, după cum mărturisea recent, sub acoperirea anonimatului, un fost diplomat american citat de presa europeană.
Între timp, lumea s-a schimbat, însă poziția de superputere a Americii a continuat să se bazeze pe un fel de status quo, care presupunea că nicio altă națiune nu ar trebui să acumuleze suficientă greutate economică și strategică pentru a-și crea propriul unilateralism sau o versiune a multipolarității ce ar putea submina SUA.
Lumea, în schimbare
Spre exemplu, China a devenit cel mai mare partener comercial și creditor al Africii. Aproximativ 20% din exporturile continentului merg către Beijing, iar 16% din importurile sale provin din China.
Investițiile străine directe ale Chinei se integrează în dezvoltarea regiunii, o parte dintre acestea fiind direcționate în mod strategic către transporturi, minerit, energie și infrastructură.
De altfel, China a fost un motor al unei schimbări mai ample – comerțul Sud-Sud este în creștere, în timp ce comerțul între statele din Nord este în declin, în special după criza financiară globală, creând o lume mai integrată și mai dependentă reciproc la Sud de Ecuator și la Est de Atlantic.
În altă parte a planetei, într-unul dintre cele mai edificatoare exemple ale modului în care se schimbă economia globală, state bogate și dinamice din Orientul Mijlociu își folosesc resursele enorme pentru a deveni actori globali, în vârful structurii investițiilor de capital.
Trump curtează intens Arabia Saudită, declarând de altfel, imediat după începerea noului său mandat, că prima sa escală oficială în străinătate va fi Riadul, dacă saudiții își vor îndeplini promisiunea de a cumpăra bunuri americane în valoare de jumătate de trilion de dolari.
La rândul său, Qatarul investește miliarde de dolari în SUA. Iar fondul suveran de investiții al Emiratelor Arabe Unite a desemnat America drept principală destinație pentru investițiile sale.
Toate aceste state se extind însă și la nivel regional, stabilind legături cu Turcia. Conform unui raport al „Consiliului Atlantic” – organizație internațională non-guvernamentală axată pe promovarea securității internaționale -, aceste state încearcă „să obțină autonomie strategică față de Occident și să distribuie riscurile, protejându-se contra schimbărilor politicii SUA față de Turcia și în vecinătatea Golfului”, pe măsură ce „centrul de greutate al economiei globale se deplasează spre regiunea Indo-Pacific”. Toate aceste mișcări sugerează o nouă realitate politică.
Aliați greu de controlat
Această deplasare a centrului de greutate și dispersarea mai sigură a puterii politice și economice au efecte în lanț asupra agendei reziduale de politică externă a SUA.
Spre exemplu, modul prin care Rusia s-a sustras de la sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei a fost posibil, în mare măsură, ca urmare a comerțului prin China, Emiratele Arabe Unite și Turcia, țări care sunt acum prea puternice și mult prea ancorate în economia mondială pentru a li se aplica măsuri punitive secundare eficiente, care să le descurajeze să submineze eforturile occidentale de izolare a Moscovei.
Recenta condamnare a administrației Biden în privința genocidului din Sudan, de exemplu, și sancțiunile impuse părților beligerante vor avea, probabil, un efect redus în limitarea implicării furnizorilor de arme dintr-o serie de state, de la Iran la Emiratele Arabe Unite, care fie nu intră în sfera de control a SUA, fie sunt aliați prea puternici ai Americii pentru a putea fi disciplinați de către Washington.
Efectul de bumerang
Principalul cauză pentru diminuare capacității SUA de a-și impune punctul de vedere pare a fi aceeași globalizare.
Libera circulație a capitalurilor, reducerea barierelor în calea comerțului, liberalizarea forței de muncă ieftine și diversificarea fluxurilor de venituri naționale au conturat o lume care nu mai poate fi împărțită în „axe ale răului” – izolate și scoase în afara legii – și regimuri permisive.
Comunitatea internațională pare acum împărțită în state cu pondere economică și alianțe comerciale globale și țări care nu intră în niciuna dintre aceste categorii, dar care au acum mai multe opțiuni de a deveni state clientelare, poziționate în afara sferei de influență a SUA.
Iar cu Trump la putere, retragerea treptată a partenerilor SUA din sfera politicilor volatile și imprevizibile ale noii administrații de la Washington, precum și orientarea lor ulterioară către alianțe mai stabile s-ar putea dovedi o alegere firească pentru orice guvern care abordează această strategie de colaborare regională.
Deocamdată, noul șef al Casei Albe dă senzația că se mișcă prea repede și dezlănțuie forțe mult prea reacționare pentru a crea stabilitate. De cealaltă parte, ascensiunea altor națiuni duce la încheierea de noi acorduri, ce pot rescrie ordinea globală.
Într-o lume aflată în plină schimbare, incertitudinea și ideile extravagante promovate intens în aceste zile din Biroul Oval se pot întoarce astfel ca un bumerang chiar împotriva sistemului de alianțe creat cu mari eforturi, timp de decenii, de Casa Albă.
Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/externe/trump-casa-alba-doctrina-lume-stabilitate-989216.html