Sursa foto: Hepta
Donald Trump a semnat luni un decret menit să anuleze obiectivele de suprimare a ustensilelor plastice de unică folosinţă în administraţia americană, în pofida impactului nefast pentru mediu şi în special pentru viaţa marină, informează marţi AFP.
„Revenim la paiele din plastic”, a declarat preşedintele american pentru presă din Biroul Oval de la Casa Albă.
Donald Trump este un climatosceptic care califică în mod regulat drept „înşelătorie” tranziţia energetică şi care a promis să dopeze exploatarea de hidrocarburi.
Trump s-a revoltat de mai multe ori împotriva paielor din hârtie, mai puţin poluante. „Aceste lucruri nu merg”, a declarat el din nou în timp ce semna
ul, luni. „Eu le-am utilizat de mai multe ori şi uneori ele se rup, ele explodează”, a adăugat el.
„Nu cred că plasticul va afecta un rechin în timp ce acesta mănâncă”, a mai afirmat preşedintele republican.
Predecesorul său, democratul Joe Biden, a fixat drept obiectiv prin decret suprimarea până cel târziu în 2035 a utilizării de ustensile din plastic de unică folosinţă, inclusiv a paielor pentru băuturi, în ministerele şi agenţiile federale.
Paiele, paharele sau tacâmurile de unică folosinţă sunt foarte folosite în viaţa de zi cu zi a americanilor, mari consumatori de băuturi sau mâncare la pachet, şi amatori de mâncare livrată acasă.
Paiul de unică folosinţă nereciclabil a devenit unul dintre primele simboluri ale poluării plastice în lume, în special a oceanelor.
Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/externe/donald-trump-decret-revenire-paie-plastic-989261.html