11.9 C
Alba Iulia
15 martie, 2025

Doi supraveghetori şi un infirmier de la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei, arestaţi preventiv pentru purtare abuzivă şi rele tratamente / Ar fi lovit, în repetate rânduri, pacienţii, cu palma, cu piciorul sau cu obiecte

14 martie 2025, 14:29

Doi supraveghetori şi un infirmier de la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei au fost arestaţi preventiv prin decizie a Judecătoriei Beiuş, pentru purtare abuzivă şi rele tratamente. Toţi sunt acuzaţi că, anul trecut, au lovit în repetate rânduri pacienţii, cu palma, cu piciorul sau cu diferite obiecte. Faptele s-au petrecut pe holuri sau în sala de mese. Un alt supraveghetor a fost plasat sub control judiciar. În doar câteva zile au fost instrumentate aproape 30 de fapte.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş anunţă, vineri, arestarea preventivă a trei persoane, prin decizie a Judecătoriei Beiuş, pentru purtare abuzivă şi rele tratamente.

Potrivit datelor transmise de către procurori, este vorba despre doi supraveghetori şi un infirmier de la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei, care, în repetate rînduri, au lovit pacienţii, cu palma, cu piciorul sau cu diferite obiecte.

Faptele au avot loc pe holuri sau în sala de mese.

Procurorii au intrumentat, în doar câteva zile, 29 de fapte.

De exemplu, unul dintre ei, ”în data de 09.09.2024 ora 08:14:32, în calitate de supraveghetor la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei, în timp ce se afla în holul din cadrul secţiei CP 1, etaj 2, bărbaţi, la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei l-a lovit în 3 (trei) rânduri, cu un cablu pe care îl ţine in mana dreapta, peste spate, pe persoana vătămată A.M., pacient al Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei 2”.

Aceeaşi persoană, după mai puţin de 20 de minute ”a lovit cu spiţul de la piciorul drept, în timp ce era încălţat cu saboţi medicali, în membrul inferior stâng al persoanei vătămate G.A. (pacient al Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei)”.

În aceeaşi zi, câteva ore mai târziu, ”a lovit cu o şipcă de culoare albă, din material plastic (cel mai probabil fiind vorba de o baghetă de la geam PVC), pe care o ţinea în mâna dreaptă, pe persoana vătămată V.M. (pacient al Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei), în partea superioară a spatelui, în timp ce persoana vătămată era ţinut de braţe şi condus cu braţele la spate de alţi doi pacienţi, pe hol, în faţa agresorului, fără un motiv vizibil”.

Cel de-al doilea supraveghetor arestat este acuzat, printre altele, că ”a lovit cu palma mânii stângi, în 3 (trei) rânduri, fără un motiv vizibil, peste partea dreaptă a feţei, pe persoana vătămată V.M. (pacient al Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei), care s-a întins anterior pe jos pe spate şi care a rămas jos întins pe spate mai mult timp”.

Altă dată, ”a lovit extrem de violent în două rânduri cu palma mâinii drepte, în zona bărbiei, pe persoana vătămată K.A. (pacient al Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei), care servea masa stând pe scaun, fără un motiv vizibil”.

Infirmierul din dosar, ”în data de 08.09.2024, ora 09:03:58, în timp ce se afla în sala de mese, l-a lovit cu palma mâinii stângi pe persoana vătămată C.R.V. (pacient al Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei), care servea masa, stând pe scaun, în zona din spate a capului, fără un motiv vizibil, iar în urma loviturii primite capul acestuia a fost proiectat până aproape de masă, unde se afla farfuria din care mânca”.

În aceeaşi zi, infirmierul ”l-a bruscat prin împingere cu mâna dreaptă, în scop de a-şi demonstra forţa şi autoritatea, pe persoana vătămată C.R.V. (pacient al Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei), fără un motiv vizibil”.

Unii dintre pacienţi au necesitat între 7 şi 10 zile de îngrijiri medicale, după agresiunile suferite.

Un alt supraveghetor a fost plasat sub control judiciar pentru fapte similare.

Anterior luării măsurii arestului preventiv şi respectiv a măsurii controlului judiciar, inculpaţii au fost reţinuti pentru 24 de ore de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beius.

Sursa: https://www.news.ro/justitie/doi-supraveghetori-infirmier-spitalul-psihiatrie-masuri-siguranta-stei-arestati-preventiv-purtare-abuziva-rele-tratamente-ar-lovit-repetate-randuri-pacientii-palma-piciorul-obiecte-1922402914002025031421966356

Ultimă oră

Același autor