12.9 C
Alba Iulia
21 aprilie, 2025

Incident în momentul în care Donald Trump făcea declaraţii în Biroul Oval: unei fetiţe i s-a făcut rău. Cum a reacţionat preşedintele – VIDEO

18 aprilie 2025, 23:44

Un incident s-a petrecut, vineri, în Biroul Oval în timp ce preşedintele american Donald Trump răspundea întrebărilor puse de jurnalişti: o fetiţă prezentă din audienţă a leşinat pentru scurt timp şi s-a prăbuşit, relatează Le Figaro.

Echipele de securitate ale republicanului le-au cerut jurnaliştilor şi fotografilor prezenţi să se îndepărteze de adolescentă.

„Toată lumea afară, vă rog să vă mişcaţi”, a strigat un membru al personalului, în timp ce un altul le-a cerut jurnaliştilor „să nu facă fotografii”.

Potrivit presei americane, tânăra este una dintre nepoatele lui Mehmet Oz, alias „Dr. Oz”, un chirurg cardiolog devenit celebru datorită talk-show-ului cu acelaşi nume produs din 2009 de vedeta de televiziune Oprah Winfrey şi de Sony Pictures Television.

President Trump’s presser abruptly ended after a young girl experienced a medical emergency.

— The American Conservative (@amconmag)

Dr. Oz a depus mai devreme jurământul în calitate de nou director al Centerelor pentru Programele Medicare şi Medicaid (CMS).

Donald Trump tocmai începuse să discute cu presa despre o serie de subiecte, inclusiv o întrebare despre războiul comercial, când tânăra a leşinat.

Preşedintele s-a interesat despre starea fetei, în timp ce presa era condusă afară din cameră.

„Un copil din familia lui Mehmet Oz a leşinat în timpul ceremoniei de depunere a jurământului (bunicului ei) în Biroul Oval”, a declarat ulterior un oficial al Casei Albe. „Suntem bucuroşi să spunem că ea se simte bine”, a precizat Casa Albă.

Sursa: https://www.news.ro/externe/incident-in-momentul-in-care-donald-trump-facea-declaratii-in-biroul-oval-unei-fetite-i-s-a-facut-rau-cum-a-reactionat-presedintele-video-1922404418392025042322006569

Ultimă oră

Același autor