Turcia se află într-un moment de răscruce. În timp ce Recep Tayyip Erdoğan, liderul său cu ambiții de sultan, calcă în picioare fundamentele democrației seculare, Casa Albă pare să ignore pericolul. Curând, însă, Donald Trump va fi forțat să reacționeze, pentru că la mijloc se află Israelul, marele protejat al SUA.
Erdoğan își consolidează puterea internă și pare gata să o proiecteze pe plan extern, pregătind terenul pentru o confruntare directă cu
Turcia se profilează rapid drept una dintre cele mai mari amenințări pentru statul evreu în Orientul Mijlociu, alimentând riscul unui conflict pe care liderul american nu va putea să-l evite, în pofida prieteniei sale declarate față de președintele turc.
Ambiții imperialiste
Cu un zel ieșit din comun, Erdoğan și Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP) au redus la tăcere opoziția liberală, au preluat controlul asupra presei, au epurat și reorganizat armata și au restructurat serviciile de informații, după anihilarea tentativei de lovitură de stat din 2016.
Luna trecută, a fost arestat principalul său rival politic din ultimii ani, primarul Istanbulului, Ekrem İmamoğlu, acuzat pe nedrept de terorism. Erdoğan i-a revocat acestuia chiar și diploma universitară, făcându-l, cel puțin teoretic, ineligibil pentru candidatura la președinție. Țara a fost imediat zguduită de proteste, iar regimul și-a înăsprit controlul, arestând sute de manifestanți.
Ambițiile lui Erdoğan capătă tot mai clar contururi imperialiste. El a împletit naționalismul turc cu islamismul, promovând intens nostalgia pentru Imperiul Otoman și inversând direcția stabilită de Kemal Atatürk, fondatorul Turciei moderne, cel care a construit o identitate națională seculară, separată de religie.
Erdoğan pare animat de un vis de renaștere neo-otomană, în care el însuși joacă rolul sultanului-calif – un „slujitor al Sharia”, așa după cum s-a autodefinit cândva.
Și, în pofida opoziției interne față de conducerea lui, Erdoğan are o cale plauzibilă către această ambiție. Numeroși conaționali ai președintelui, chiar și cei laici, manifestă o anumită apetență pentru trecutul imperial al țării lor, atunci când turcii erau mai degrabă invadatori de temut decât imigranți în căutare de locuri de muncă.
Campion al luptei contra sionismului
În acest context, liderul de la Ankara se erijează în postura de principal apărător al lumii musulmane împotriva sionismului. El a primit în mod constant lideri ai Hamas în vizite oficiale și i-a numit pe autorii atacului din 7 octombrie 2023 asupra Israelului drept „o grupare de eliberare”.
Recent, în cea mai mare moschee din Turcia, el le-a transmis credincioșilor: „Fie ca Allah, în numele Său Al-Qahhar – Cel Neînvins – să distrugă și să devasteze Israelul!”.
Această repoziționare radicală vine într-un context de creștere a sentimentului antisemit și antisionist în Turcia, tendință semnalată, de altfel, încă din anii ’80. Virajul lui Erdoğan este cu atât mai spectaculos, cu cât Turcia a fost, după cel de-Al Doilea Război Mondial, cea mai prooccidentală țară cu majoritate musulmană din lume.
Turcia a devenit primul stat musulman care a recunoscut Israelul (1949) și este membră NATO din 1952. Cu toate acestea, relația turcilor cu Occidentul a fost mereu una tensionată. În ultimii 20 de ani, refuzul UE de a primi Turcia în rândurile sale, precum și lipsa de interes a SUA față de preocupările turce privind minoritatea kurdă au alimentat resentimentele față de Vest.
La rândul lui, Erdoğan a caracterizat Occidentul drept o sursă de valori pe care musulmanii tradiționali le consideră decadente și păcătoase.
Președintele turc a intensificat astfel o dorință ce mocnea de mai multă vreme în țara sa și anume cea de a se distanța de Statele Unite și NATO, astfel încât Turcia să fie liberă să profite de poziția ei strategică pentru a exercita presiuni asupra altor centrii de putere ai lumii – inclusiv ai celor din afara Occidentului – pentru a-și atinge interesele.
În acest context, una dintre relațiile strategice puternic afectate în ultima vreme este cea cu Israelul, stat cu care Ankara avea, altădată, legături comerciale și turistice extrem de solide.
Pentru Israel, Turcia condusă de Erdoğan ar putea deveni cea mai serioasă amenințare. Armata turcă este numeroasă, bine dotată și susținută de o economie de peste 1.000 de miliarde de dolari.
Potrivit unui recent raport israelian de securitate, Turcia este văzută ca o amenințare în creștere, în special prin prezența sa militară în Siria și prin ambițiile ei imperialiste în regiune. Acești factori, a avertizat raportul, ar putea „exacerba pericolul unui conflict direct turco-israelian”.
Mediatorul Trump
Trump este aparent dornic să înăbușe tensiunile dintre cele două țări, înainte ca acestea să se aprindă. Într-o conferință de presă cu premierul Benjamin Netanyahu, susținută cu câteva zile în urmă, Trump s-a prezentat ca un potențial mediator. „Bibi, dacă ai o problemă cu Turcia”, a spus el, „chiar cred că voi fi capabil să o rezolv”, s-a adresat el prim-ministrului israelian.
Iar șeful Casei Albe ar putea avea dreptate. Pentagonul și CIA-ul au încă relații extinse cu Ankara, ceea ce le conferă americanilor o pârghie de negociere, în încercarea de a-l tempera pe Erdoğan, considerat de Trump un „prieten” apropiat.
De altfel, atunci când liderul turc i-a cerut lui Trump, în timpul primului mandat al actualului lider al SUA, să retragă forțele americane din Siria, acesta a fost de acord.
Un alt posibil stimulent ar fi reintegrarea Turciei în programul F-35, blocat după ce Ankara a achiziționat sisteme antiaeriene rusești. O conversație telefonică recentă între Trump și Erdoğan ar putea deschide calea către reluarea vânzărilor de avioane americane de luptă și ridicarea sancțiunilor.
Într-un viitor nu foarte îndepărtat, Siria ar putea deveni scena următorului pas al strategiei lui Erdoğan. Turcia are influență asupra zonei, sprijinind financiar și militar gruparea Hay’at Tahrir al-Sham (HTS), care a contribuit la căderea regimului Assad. Israelul se teme că, susținută de Ankara, HTS ar putea deveni o amenințare similară Hezbollahului proiranian, din Liban.
Deocamdată, cel mai probabil scenariu este ca Erdoğan să sprijine atacuri punctuale contra Israelului, în special cele lansate de grupările palestiniene. În iulie 2023, Israelul a interceptat un transport de clorură de amoniu provenit din Turcia, substanță folosită de Hamas pentru fabricarea de rachete.
Dacă Trump vrea să prevină un nou război regional, va trebui să-și extindă simțitor influența asupra Ankarei. Foarte probabil, simplele declarații de prietenie la adresa lui Erdoğan nu vor fi de ajuns.
Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/externe/erdogan-trump-israel-turcia-netanyahu-995831.html