Donald Trump pare convins că are lumea la picioare. Ambițiile sale nu cunosc limite și sunt dublate de un amestec periculos de aroganță și imprevizibilitate, care ridică o întrebare esențială: unde ar putea ajunge planeta sub conducerea unui lider considerat, de tot mai mulți, haotic și ranchiunos?
Într-un interviu recent, acordat publicației „The Atlantic”, Trump și-a dezvăluit cu nonșalanță intenția de dominație globală. El susține că a scăpat de „băieții corupți” și de anchetele care i-au limitat libertatea de mișcare în timpul primului său mandat, iar acum va conduce nu doar America, ci întreaga lume.
„A doua oară, eu conduc țara și lumea!”, a transmis, fără echivoc, președintele american.
Trump își propune astfel o transformare radicală și simultană a vieții politice din Statele Unite și a ordinii internaționale, dominate de Washington încă de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
La 100 de zile de la revenirea sa în Biroul Oval, Trump a devenit deja figura centrală a scenei mondiale. Și, totuși, nimeni – nici aliații Americii, nici rivalii – nu poate anticipa ce va face mâine șeful Casei Albe. În această nouă eră a politicii externe americane, dominată de ideologia MAGA, nu mai este clar nici măcar cine sunt prietenii și cine sunt inamicii SUA.
De la Moscova la New Delhi și de la Gaza la Roma, Trump pare implicat în fiecare criză geopolitică. Deși mulți lideri străini par să îl disprețuiască, nimeni nu îl poate ignora. Iar pentru un președinte a cărui viață întreagă s-a transformat într-o cursă după notorietate, această realitate oferă probabil o satisfacție uriașă.
Un sâmbure de adevăr
În pofida tonului provocator, există un sâmbure de adevăr în afirmațiile lui Trump. Statutul global al SUA îi conferă liderului de la Casa Albă o influență imensă.
„Luați exemplul Ucrainei – o problemă europeană, aflată chiar la granițele UE. Fără sprijinul militar, informațional și fără descurajarea nucleară oferite de SUA, europenii nu ar putea susține efortul de război al Ucrainei într-un mod eficient”, constata recent Majda Ruge, expert în politică externă la Consiliul European pentru Relații Externe.
„Așadar, când Trump spune că el «conduce lumea», există un sâmbure de adevăr. Întrebarea-cheie rămâne însă: o conduce într-o direcție constructivă sau spre haos? Și, mai ales, o face cu o strategie clară sau se lasă purtat de impulsuri care nu duc nicăieri?”, se întreabă analista europeană.
Susținătorii lui Donald Trump afirmă că abordările tradiționale ale politicii externe americane nu au adus decât umilințe. Ei invocă războaiele pierdute în Afganistan și Irak și sunt de părere că Europa a construit sisteme sociale supradimensionate, protejată fiind de umbrela militară mult prea generoasă oferită de SUA.
Retorica lui Trump îi deranjează pe mulți, dar întrebările pe care le ridică sunt, uneori, legitime. Spre exemplu, după două decenii de implicare economică în China, ce a obținut America în afară de un rival de temut și de distrugerea propriei industrii? Iar la 80 de ani după înfrângerea nazismului și la mai bine de 30 de ani de la căderea URSS, nu ar fi timpul ca europenii să-și asume propria apărare?
Problema este că modul în care Trump încearcă să abordeze aceste dileme riscă să zdruncine tocmai securitatea și stabilitatea lumii pe care pretinde că o conduce.
Imprevizibilitate și incertitudine
Semnalele privind prioritățile de politică externă ale lui Trump nu sunt încurajatoare. Războaiele comerciale lansate în timpul mandatului său au afectat piețele globale și nu par să aibă o ieșire clară.
Totuși, este posibil ca abordarea sa neconvențională să deschidă căi alternative spre încheierea războiului din Ucraina, opțiuni pe care un președinte mai tradițional poate că nu le-ar lua în considerare. În același timp, relația sa apropiată cu Vladimir Putin pare să-i ofere un capital de negociere, pe care e pregătit să-l folosească.
De asemenea, în primul său mandat, Trump a distrus acordul nuclear cu Iranul. Acum, el caută o nouă înțelegere pentru a evita scenariul sumbru al unor eventuale lovituri militare americane asupra instalațiilor nucleare ale Teheranului.
Atunci când vine vorba despre conflicte planetare, abordarea extrem de personalizată și volatilă a lui Trump pare să se întoarcă împotriva sa. Deși și-a creat imaginea unui „om de acțiune”, care clădește, Trump s-a dovedit până acum mult mai priceput în dărâmarea unor structuri și relații ce păreau până de curând de neclintit.
El a lăsat impresia că dă buzna cu brutalitate în miezul evenimentelor globale, captând atenția publicului de pretutindeni prin afirmații bombastice și controversate pe rețelele sociale, într-o reacție atipică unui om de stat. Nici inventarea unor tarife vamale „din burtă” nu este o strategie economică solidă pentru cea mai mare putere a lumii.
Din această perspectivă, departe de a consolida influența Americii, Trump riscă să o saboteze.
Rupturi strategice și alianțe dinamitate
Comportamentul său agresiv îi determină pe aliați să-și regândească în grabă relația cu Washingtonul. Ei se confruntă cu aceeași dilemă avută de liderii universitari, directorii executivi sau șefii de presă din SUA, dar cu mize geopolitice mult mai mari. Cu alte cuvinte ei, nu știu dacă să i se opună sau să-i flateze egoul lui Trump.
Spre exemplu, premierul britanic, Keir Starmer, a venit la Washington cu o invitație pentru o vizită de stat în Marea Britanie, din partea regelui Charles, mizând pe slăbiciunea lui Trump pentru familia regală.
În schimb, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a ales să-l înfrunte pe Trump și a fost umilit public și dat afară de la Casa Albă, după o mustrare televizată, transmisă în direct din Biroul Oval.
În Canada, unul dintre cei mai vechi aliați ai Americii, o întreagă campanie electorală s-a desfășurat în jurul ideii de a rupe relația privilegiată cu Washingtonul, în replică la tarifele impuse de Trump și la cererea absurdă de a deveni „al 51-lea stat” american.
„Președintele și cei din jurul său consideră că dispun acum de o libertate de acțiune mai mare. Asta înseamnă și că nu mai simt nevoia să țină cont de opiniile aliaților tradiționali. Această abordare poate aduce succese punctuale, dar implică riscuri sistemice serioase”, remarca recent Ian Lesser, expert la „German Marshall Fund”.
Unul dintre aceste riscuri este fracturarea alianțelor care au susținut puterea și prestigiul global al Americii timp de decenii. Trump îi percepe pe vechii aliați ca fiind „profitori” și pare mult mai interesat să discute cu autocratul rus, Vladimir Putin, sau cu liderul chinez, Xi Jinping – oameni pe care îi respectă pentru autoritarismul lor – decât cu partenerii democrați, care au luptat în numeroase rânduri alături de SUA pentru apărarea libertății.
Darwinismul social al politicii externe americane
Deși acțiunile de politică externă ale lui Donald Trump pot părea deseori impulsive și lipsite de coerență, există un fundament ideologic mai clar pentru ambițiile sale din acest al doilea mandat, unul greu de acceptat pentru națiunile care s-au bazat timp de decenii pe leadershipul american.
Într-un articol publicat în „Internationale Politik Quarterly”, doi experți germani în politică externă susțin că Trump nu este un „cap înfierbântat” imprevizibil, ci un lider cu o viziune clar conturată asupra lumii.
„Trump nu împarte lumea în prieteni sau dușmani, ci știe doar de putere sau slăbiciune!”, scriu fostul ministru german de Externe Sigmar Gabriel și Thomas Kleine-Brockhoff, fost consilier prezidențial, în prezent președinte al Consiliului German pentru Relații Externe. În opinia lor, Trump „prosperă într-o lume guvernată de darwinism social”.
Dacă această interpretare este corectă, atunci unul dintre pilonii tradiționali ai puterii americane – angajamentul față de alianțe și stabilitate – pare să fi fost abandonat.
Țara care a condus Occidentul în lupta contra nazismului și comunismului este astăzi cea mai imprevizibilă forță din politica globală. Trump nu pare însă nici pe departe marele strateg al șahului geopolitic, al cărui rol își imaginează probabil că îl interpretează. În războiul comercial cu China, el a subestimat mândria liderilor de la Beijing și refuzul lor de a ceda, în condițiile în care și chinezii își doresc, la rândul lor, să conducă lumea.
Paradoxal, încercările agresive ale lui Trump de a folosi puterea americană riscă să ducă tocmai la pierderea unor zone importante de influență ale SUA.
Un posibil rezultat al războiului comercial dintre SUA și China este o decuplare a celor două economii, profund legate între ele. Aceasta ar putea avea un efect dureros pentru consumatorii din ambele țări.
Concomitent, un alt efect ar putea fi eliminarea unuia dintre factorii care are potențialul de a descuraja Beijingul să invadeze Taiwanul: posibilitatea ca o întrerupere a schimburilor comerciale din partea SUA, într-o perioadă de război, să distrugă economia chineză.
Un risc similar se profilează și în Europa. Dacă aliații NATO decid să-și sporească capacitățile de apărare de teama retragerii sprijinului american, acest lucru ar putea, paradoxal, slăbi alianța transatlantică, care a multiplicat puterea SUA timp de generații.
În plus, stilul lui Trump erodează în fiecare zi influența non-militară a Washingtonului și încrederea în SUA. Spre exemplu, liderul american nu numai că pare dispus să recunoască anexările ilegale ale lui Putin în Ucraina, dar cochetează și el cu ideea preluării controlului asupra Groenlandei.
Astfel, Trump a inversat complet principiul lui John F. Kennedy, potrivit căruia SUA trebuie să conducă nu prin exemplul puterii lor, ci prin puterea exemplului moral. Disprețul pentru drepturile omului și statul de drept, predilecția pentru autocrați în detrimentul liderilor democrați, precum și desființarea programelor de ajutor extern care au salvat milioane de vieți în Africa riscă să compromită definitiv prestigiul Americii.
Tot mai mulți aliați ai SUA se întreabă dacă mai împărtășesc aceleași valori cu o națiune care a ales de două ori un lider cu principii atât de divergente de ale lor.
În Asia, unii parteneri reevaluează tot ceea ce știau până acum despre sprijinul american, într-un context regional dominat tot mai mult de China. Iar în Europa, revenirea lui Trump la Casa Albă a amplificat îngrijorarea că SUA au alte priorități strategice, iar aliații trebuie să învețe să se apere singuri.
„Cred că victoria electorală a lui Trump a împins istoria înainte cu forța, transformând o îngrijorare vagă și teoretică într-o urgență strategică”, este de părere Ian Lesser, expert al „German Marshall Fund”.
În acest context, chiar dacă Trump poate crede acum că este liderul planetei, el face aproape imposibilă misiunea de a conduce lumea pentru viitorii președinți americani.
Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/externe/donald-trump-ambitii-periculos-aroganta-ranchiunos-996610.html