7 aprilie 2025, 19:48
Acţiunile marilor companii europene din domeniul apărării au înregistrat fluctuaţii majore luni, reuşind însă să îşi atenueze pierderile, pe fondul vânzărilor masive de acţiuni care au lovit pieţele bursiere globale, transmite CNBC.
Preşedintele american Donald Trump a continuat să susţină o politică comercială agresivă după introducerea unor tarife vamale extinse săptămâna trecută, declarând că ”uneori trebuie să iei medicamentul necesar”.
Bursele americane au scăzut semnificativ luni, pentru a treia zi consecutiv, toţi cei trei mari indici înregistrând pierderi importante, într-un context de panică generalizată pe pieţele globale.
În Europa, acţiunile companiilor de apărare, aflate pe o tendinţă ascendentă în ultimele luni datorită dorinţei regiunii de a-şi consolida independenţa strategică, au reuşit să îşi reducă pierderile pe parcursul sesiunii de tranzacţionare.
Producătorul german de armament Rheinmetall a închis cu o scădere de 2,5%, după ce la deschidere căzuse cu până la 27%, fiind la un pas de cea mai slabă zi din istoria sa, potrivit Reuters.
Alte pierderi notabile: Thyssenkrupp (Germania): -3,25%, Renk Group (Germania): -2,5%, Thales (Franţa): -4,25%, Saab (Suedia): -2,6%, Leonardo (Italia): -3,3%.
În SUA, acţiunile Lockheed Martin şi General Dynamics au scăzut cu 1%, respectiv 1,24%, iar Northrop Grumman cu 0,9%.
Ben Heelan, şeful cercetării în domeniul aerospaţial şi apărării pentru EMEA la Bank of America, a declarat pentru CNBC că impactul tarifelor asupra companiilor europene de apărare va fi probabil ”destul de mic”. Potrivit acestuia, nivelurile actuale ale preţurilor acţiunilor reprezintă ”o oportunitate excelentă” pentru investitori.
”Ce vedem acum în Europa este o schimbare de mentalitate. Avem vizibilitate pe cinci până la zece ani de creştere, pe măsură ce ne îndreptăm către un nivel de cheltuieli de apărare de 3% din PIB”, a spus Heelan.
Următorul moment cheie, spune el, vor fi rezultatele financiare din primul trimestru, când companiile vor oferi mai multe detalii despre capacităţi şi evaluări strategice.
Aceste comentarii vin în contextul în care cheltuielile de apărare în Europa sunt pe cale să crească sub presiunea exercitată de Trump, care a criticat în repetate rânduri dependenţa aliaţilor de SUA pentru securitatea proprie.
În Germania, parlamentarii au aprobat o reformă istorică a datoriei publice, care deschide calea pentru o expansiune majoră a bugetului de apărare. Premierul britanic Keir Starmer s-a angajat, la rândul său, să crească bugetul pentru apărare naţională. Uniunea Europeană a propus mobilizarea a până la 800 de miliarde de euro pentru consolidarea securităţii regionale.
Întrebat despre prăbuşirea acţiunilor Rheinmetall, Heelan a explicat că asistăm la un proces de de-grossing, o strategie prin care fondurile speculative reduc semnificativ expunerea generală pe un sector sau o clasă de active care a fost foarte populară în ultimele 3–6 luni.
Un scut împotriva tarifelor?
Trump a anunţat miercuri noi taxe comerciale, inclusiv o taxă generală de 10% aplicată aproape tuturor ţărilor, dar şi tarife mai mari pentru anumite categorii. În plus, Casa Albă a impus o taxă de 25% pentru importurile auto şi pentru toate produsele din oţel şi aluminiu.
Loredana Muharremi, analist Morningstar, a declarat că, deşi este prea devreme pentru a evalua pe deplin impactul tarifelor asupra sectorului apărării, efectele asupra acţiunilor europene ar putea fi limitate.
”Europa rămâne un importator net de echipamente militare din SUA. Companii precum BAE Systems, Rheinmetall, Thales, Saab şi Leonardo şi-au extins deja prezenţa industrială în SUA, anticipând o posibilă realegere a lui Trump. Această prezenţă locală le oferă acces la contractele americane de apărare şi, în acelaşi timp, le protejează de efectele tarifelor”, a spus Muharremi pentru CNBC.