Ceasul nu mai suna la 7 dimineața ca în atâția ani la rând. Cu toate astea, Cosmin deschise ochii. Deșteptătorul său interior funcționa de fiecare dată cu precizie matematică. Chiar și de când rămăsese fără serviciu, de luni până vineri Cosmin nu se trezea niciodată cu o oră mai devreme sau cu o oră mai târziu de 7.
Se trezea, se ducea la baie, se spăla pe dinți și pe față. Apoi își privea chipul în oglindă. Cearcăne adânci, ochii cu vinișoare roșii proeminente, fire de păr din ce în ce mai albe. Și din ce în ce mai rare. Cosmin nu avea nici 50 de ani împliniți și arăta de 70. Cum de îmbătrânise într-un an cât alții în zece?
Divorț, stres, copiii – o fată de 11 ani și un băiat de 8 ani – rămași în custodia mamei, concediere, stres, singurătate, amanta – mai tânără cu 20 de ani, plictisită de el și de cardul lui tot mai gol – plecată definitiv, datorii, uși trântite în nas, probleme cu alcoolul, stres, singurătate, furie reprimată. Aceasta era, pe scurt, povestea lui Cosmin din ultimul an și jumătate. Cât de ușor e să pierzi într-o clipită tot ce ai adunat într-o viață, își spunea el, privindu-și în fiecare dimineață chipul tot mai abătut în oglindă.
Ce era de făcut? Nu-și permitea să-și plângă de milă la nesfârșit. Avea datorii de achitat, pensie alimentară de plătit copiilor, încă un sfert sau ceva mai mult din viață de trăit și reparat, la urma urmei. Prin urmare, Cosmin se apucase de făcut cursuri de masaj terapeutic. Visa ca, într-o bună zi, să-și deschidă un astfel de salon în țară sau în străinătate. Să se pună înapoi pe picioare, să-și recupereze anii pierduți (sufletește, căci fizic era imposibil) și să-și reclădească viața distrusă, în mare, de uraganale stârnite de acțiunile lui.
La cursurile de masaj terapeutic la care mergea cu aceeași dedicare cum o făcea, pe vremuri, la fostul loc de muncă unde fusese director de vânzări, Cosmin îl întâlnise pe Aman, un instructor de yoga din India. Aman avusese și el o viață zbuciumată și dezordonată. Așadar, nu era de mirare că cei doi rezonaseră unul cu celălalt și se împrieteniseră rapid.
La o discuție după terminarea unui curs de masaj, Aman îi recomandase lui Cosmin să folosească
. Cosmin ridicase din sprâncene. Nu mai auzise nicicând de un astfel de remediu pentru stresul cu care se confrunta în viața personală. Aman îl asigurare că erau un produs de calitate folosit în aromaterapie, la fel de util precum cursurile la care mergeau împreună. De asemenea, instructorul de yoga îi mai spusese că aceste conuri parfumate îl ajutaseră să-și înfrângă demonii interiori, să cunoască adevărata pace sufletească și devină persoana care era azi.
Cosmin se vedea nevoit să recunoască că acest produs îi trezise interesul. Era singurul lucru din ultimul an și jumătate, în afară de prietenia cu Aman și cursurile de masaj terapeutic comune, care îl motivase să afle mai multe despre sine și lumea din jur. Să încerce să spargă zidurile rutinei depresive de care se tot sprijinea, forțându-și limitele cunoașterii. Astfel, după ce Cosmin se întoarse acasă, deschise laptopul și căută tot ce se putea găsi pe internet despre conuri parfumate Silvia Alba artizan premium.
Dădu peste o
foarte bună la E-Palosanto și comandă un set de șase bucăți. Comanda îi fu livrată în două zile lucrătoare. Cosmin abia aștepta să se întoarcă acasă de la cursurile de masaj ca să testeze produsul recomandat de prietenul lui indian. Nu avu mult de așteptat. Seara se lăsă pe nesimțite, iar acum Cosmin putea încerca, netulburat de nimeni, fructele
Bărbatul aprinse unul dintre cele șase conuri parfumate, un firișor de fum se ridică încet spre tavan, învăluindu-l pe Cosmin în mirosul său. Era un parfum dulceag-rășinos pe care, departe de a fi înecăcios, Cosmin îl inhală cu plăcere. Apoi închise ochii și se lăsă pe spătarul canapelei. Preț de câteva momente, nu se întâmplă nimic. Aceeași liniște asurzitoare a singurătății din apartamentul închiriat, cu care se obișnuise de când îl părăsise și amanta.
După un timp, însă, această liniște neprielnică căpătă consistența mierii și începu să i se prelingă pe interior, ungându-i, parcă, fiecare mădular al sufletului. Ca prin vis, revăzu chipurile copiilor săi, uniformele lor în prima zi de școală, felul în care îi ținea de mână. Simți căldura mânuțelor lor în palmele lui, ca și cum ei s-ar fi aflat atunci, în carne și oase, lângă Cosmin pe canapea. Visul – sau ceea ce semăna a vis, datorită fumului de la conul parfumat aprins – continua. Cosmin își revăzu acum soția. Mult mai tânără și mai puțin încrâncenată decât în sala de tribunal unde avocatul ei pledase cu succes pentru a păstra custodia ambilor copii, ea îi zâmbea lui Cosmin de pe patul de spital. Tocmai dăduse nașterii fetiței lor. Cosmin se aplecă, luă bebelușul în brațe, îl mirosi și îi sărută pielea atât de fragedă.
Apoi deschise, brusc, ochii. Lacrimi de fericire i se prelingeau pe obrajii ridați. Ce sentiment straniu și străin – fericirea, adică – parcă nu-l cunoscuse niciodată. Sau, dacă îl cunoscuse, cu siguranță nu făcea parte din viața sa curentă. Privi conul parfumat de pe măsuța de cafea și își verifică ceasul. Era trecut de miezul nopții și fumul se risipise deja. Dar acel sentiment real de fericire rămăsese în cameră. Rămăsese în el. Cosmin îi mulțumi în gând lui Aman și își spuse că, deși mai avea multe lucruri de îndreptat, se putuse bucura de aroma unei vieți mai bune.
Sursa: https://jurnalul.ro/timp-liber/fashion/aroma-unei-vieti-mai-bune-962924.html