14.8 C
Alba Iulia
4 mai, 2024

Atenționare de furtuni în aproape toată țara. HARTA

22 hours în urmă

(ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă pe parcursul acestei zile în 34 de judeţe şi în zona Capitalei.

Potrivit meteorologilor, între orele 12:00 – 23:00, local, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Transilvania, centrul şi sudul Moldovei, precum şi la munte.

De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp, izolat de peste 30 – 40 l/mp.

Judeţele aflate sub avertizare sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Olt, Prahova, Sibiu, Tulcea, Timiş, Teleorman, Vâlcea, Vrancea, Vaslui şi Municipiul Bucureşti.

În Capitală, în acelaşi interval orar, vremea va fi în general instabilă. Totodată, vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, cu viteze la rafală de 50 – 60 km/h. În intervale scurte de timp se vor acumula, în medie, 8 – 10 l/mp, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade.

Meteorologii precizează că astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse şi în celelalte regiuni.

Urmărește România Liberă pe

Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.

Ziua de duminică, 28 mai 2023, este cea în care candidează Erdoğan contra lui Kiliçdaroğlu, în turul decisiv al alegerilor prezidențiale din Turcia. Secţiile de…

Sursa: https://romanialibera.ro/social/meteo/atentionare-de-furtuni-in-aproape-toata-tara-harta/

Ultimă oră

Același autor