18.1 C
Alba Iulia
17 aprilie, 2025

Bursele europene au revenit marţi pe creştere, cu un avans de 2,7%, după patru zile de pierderi cauzate de tensiunile comerciale

8 aprilie 2025, 19:44

Pieţele bursiere europene au închis în creştere marţi, punând capăt unei serii de patru sesiuni negative alimentate de tensiunile globale privind tarifele comerciale, transmite CNBC.

Indicele pan-european Stoxx 600 a urcat cu 2,72%, ajungând la 486,9 puncte.

Sectorul asigurărilor a condus creşterea, cu un avans de 4,08%, urmat de serviciile financiare (+3,89%) şi turism (+3,85%). Luni, acelaşi indice a închis cu o pierdere de aproximativ 4,5%, marcând cel mai scăzut nivel din ianuarie 2024.

Revenirea bursieră s-a resimţit la nivel global, cu pieţele din Asia-Pacific şi SUA înregistrând la rândul lor câştiguri. Investitorii au profitat de scăderile recente pentru a cumpăra la preţuri mai mici, iar speranţele privind posibile negocieri între SUA şi partenerii comerciali au contribuit la optimismul din pieţe.

Totuşi, tensiunile rămân ridicate. Luni, speculaţiile privind o posibilă pauză a tarifelor au fost rapid respinse de Casa Albă, iar preşedintele Trump a ameninţat cu o majorare suplimentară de 50% a tarifelor impuse Chinei, dacă Beijingul nu renunţă la taxele de retaliere. China a reacţionat, anunţând că ”se opune ferm” acestor măsuri şi promiţând contramăsuri.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că UE a propus SUA un acord de tipul tarifelor ”zero la zero” pentru bunuri industriale, însă Trump a respins oferta şi a reiterat posibilitatea unor tarife suplimentare.

Creşterile au fost generalizate: indicele CAC 40 din Franţa şi DAX din Germania au urcat cu aproximativ 2,5%, în timp ce FTSE 100 din Regatul Unit a crescut cu 2,7%.

Sursa: https://www.news.ro/economic/bursele-europene-au-revenit-marti-pe-crestere-cu-un-avans-de-2-7-dupa-patru-zile-de-pierderi-cauzate-de-tensiunile-comerciale-1922404408002025041921996540

Ultimă oră

Același autor