15.1 C
Alba Iulia
23 aprilie, 2025

„Căpşuneşte” să crezi cât de bună este această prăjitură! – Frăguţe şi căpşuni în cel mai tandru desert de primăvară

23 aprilie 2025, 12:35

Primăvara nu se face remarcată doar prin vreme bună şi început de Martie în calendar, ci vine când în casă miroase a căpşuni caramelizate şi zahăr pudră.

Astfel, putem spune că o putem repera după acele dimineţi în care aerul are „ceva” diferit. Un parfum blând, roşiatic, care te duce cu gândul la grădina bunicilor şi la tăvile cu blaturi pufoase aurii scoase din cuptor şi puse cu grijă la răcit pe pervazul ferestrei dinspre grădina cu caişi. Nu ţi-a spus nimeni că e primăvară. Dar o simţi în adâncul sufletului şi în toate fibrele corpului.

Mai mult, ai nevoie doar de un mic scenariu imaginar pentru a-ţi da seama de venirea anotimpului înflorat. Practic de unul în care ai trecut pe lângă o tarabă cu căpşuni şi în minte ţi-a apărut clar imaginea: telul, tava, mirosul de vanilie şi o bucată generoasă de prăjitură aburindă. Dacă mai zăreşti şi frăguţe – acele comori mici, pădureţe, cu gust de copilărie în sandale – atunci ţi-e limpede că trebuie să te opreşti. Şi să prăjitureşti ceva cu sens pentru copilul din tine!

Nu-ţi trebuie nici motive, nici planuri. Doar câteva ingrediente de calitate, un răstimp liniştit şi o dorinţă de a umple casa cu miros de „acasă”.

Haide să (re)descoperim această filă de poveste dulce!

Prăjiturile nu sunt deserturi, ci stări de spirit

Reţeta pentru o prăjitură cu suflet, care se lasă tăiată în pătrate generoase şi suculente

Un gest mic, cu un rezultat memorabil: Zahărul pudră înainte de coacere

Bunătatea şi gustul nu sunt complicate, ci sincere

Dacă ţi-a plăcut pandişpanul cu căpşuni, atunci este cazul să încerci şi aceste variante dulci!

Epilogul unei sesiuni dulci nu e o concluzie ştiinţifică, ci un sentiment care răzbate în adâncul sufletului.

Uneori, e linişte. Alteori, lumina dansează elegant printre faldurile translucide ale perdelei subţiri din bucătărie. N-ai planuri măreţe şi nici vreo poftă anume de merinde pretenţioase, dar simţi acel gol blând care cere „ceva bun” realizat în casă.

Iar pandişpanul cu căpşuni se potriveşte perfect fix în aceste după-amiezi molcome de weekend. E moale, pufoasă, poartă o aromă delicată de vanilie şi iaurt, şi graţie acelor bucăţele roşii, zemoase şi dulci-acrişoare care se topesc sub dinţi, nu face decât o poftă şi mai răzleaţă de dulce. În momentul felierii, îţi vine să îi „mângâi” extremităţile uşor crocante, iar la degustare, aroma-i recognoscibilă te face să crezi că-ai muşcat dintr-o amintire uitată demult.

Nu necesită abilităţi complicate de cofetar, dar fără niciun dubiu va dispărea în trei secunde de pe platou atunci când ai invitaţi. De obicei în tăcere, cu furculiţe grăbite şi ochi închişi de plăcere.

200 g căpşuni (sau jumătate de căpşuni şi cealaltă parte de frăguţe);

5 ouă;

150 g zahăr;

200 ml iaurt;

100 ml ulei de floarea soarelui;

50 ml zeamă de lămâie;

1 linguriţă coajă rasă de lămâie;

1 linguriţă esenţă de vanilie;

200 g făină 000;

5 g praf de copt;

25 g fulgi de migdale/nuci tăiate/fructe confişte ş.a. (opţional);

50 g zahăr pudră pentru pudrarea finală.

Cum o prepari:

Preîncălzeşte cuptorul la 180°C.

Spală căpşunile şi taie-le cu grijă, în jumătăţi sau sferturi, ca pe nişte fragmente dintr-un tablou.

Separă ouăle. Albuşurile se bat până devin spumă tare, ca o zi cu nori pufoşi de Mai. După aceea, se adaugă zahărul treptat, până când totul se transformă într-o bezea densă şi lucioasă.

Gălbenuşurile se amestecă cu iaurtul, uleiul, lămâia (zeamă şi coajă), plus vanilia.

Toarnă compoziţia lichidă peste bezea, şi încorporează cu blândeţe amestecul de gălbenuşul cu cel de albuş şi zahăr.

Adaugă făina cernută cu praful de copt, în două tranşe, şi amestecă uşor, ca să nu pierzi aerul din acest aluat de vis.

Tapetează tava (25×35 cm), toarnă aluatul şi aşează căpşunile cu gesturi calme. Migdalele, dacă alegi să le adaugi, vin ca un accent crocant.

Coace timp de 35–40 de minute, până casa miroase a o feerie dintr-o cofetărie pariziană.

Las-o să se răcească, secţionează pandişpanul în pătrate mari şi presară zahăr pudră din belşug.

Dacă nu ai încercat până acum această tehnică, fă-o! Presară zahărul pudră peste prăjitură înainte să o introduci în cuptor. Nu după. La coacere, el formează o crustă delicată, crocantă, uşor caramelizată, care conferă impresia de prăjitură de cofetărie.

În acest fel, pandişpanul tău cu căpşuni va fi puţin crocant la exterior, dar în interior se va desface ca un norişor de catifea.

Reţetele cu adevărat reuşite se fac cu ingrediente care nu mint. Aşadar, optează întotdeauna pentru iaurt de casă, un ulei bun, o esenţă/extract de vanilie autentică. Nu din snobism. Ci pentru că gustul chiar se simte.

În acest sens, poţi găsi tot ce ai nevoie printre

de pe Vegis.ro – un marketplace online a cărui selecţie respectă ingredientele bio şi, prin ele, pe tine. E ca şi cum ai primi un coş de la cineva drag: simplu, curat şi gândit cu cele mai tandre şi bune intenţii.

După o prăjitură cu căpşuni, vei simţi nevoia să revii. Nu la reţetă, ci la starea pe care ţi-a creat-o. Şi ai cu ce:

Prăjitura rustică cu cireşe/frăguţe/vişine – cu gust de duminici fără griji.

Negresa cu zmeură – o combinaţie care te ia prin surprindere, dar te lasă îndrăgostit(ă) de fructele de pădure şi ciocolata amăruie.

Prăjitura cu afine şi ciocolată albă – pufoasă, aromată, redă un echilibru cât pentru o zi întreagă!

Epilogul unei sesiuni dulci nu e o concluzie ştiinţifică, ci un sentiment care răzbate în adâncul sufletului

După cum ai putut observa, pandişpanul cu căpşuni sau frăguţe nu are nevoie de de alte adăugiri sau cuvinte superlative de umplutură. Nu se doreşte a fi „cel mai cel” dintre prăjiturile româneşti. Dar, cu siguranţă, e una din acele reţete la care te întorci cu drag, pentru că îţi oferă tot ce contează: simplitate, miros de fructe de primăvară, gust care nu se „demodează” şi o linişte blândă după fiecare felie.

În final, morala acestei poveşti este că primăvara în bucătărie se face resimţită uneori printr-o prăjitură aurie, pufoasă şi decorată cu câteva căpşuni coapte, roşii până-n inimă.

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.

Sursa: https://www.news.ro/comunicate/capsuneste-sa-crezi-cat-de-buna-este-aceasta-prajitura-fragute-si-capsuni-in-cel-mai-tandru-desert-de-primavara-22010061

Ultimă oră

Același autor