Din articol
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis vineri, 6 iunie, avertizări cod portocaliu și cod galben de inundații valabile în peste două treimi din țară. Sunt vizate râurile mici din zonele montane și submontane, unde pot apărea viituri rapide și creșteri periculoase ale debitelor. Cele mai afectate sunt județele Gorj, Dâmbovița, Mehedinți, Argeș și Prahova. Hidrologii avertizează că aceste fenomene pot provoca inundații locale și le recomandă oamenilor să evite deplasările în apropierea apelor și să urmeze indicațiile autorităților.
Avertizare de inundații până sâmbătă
„Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, I.N.H.G.A. a emis o avertizare hidrologică de cod portocaliu şi cod galben”, anunţă hidrologii.
Potrivit prognozei, în intervalul 6 iunie, ora 12:00 – 7 iunie, ora 12:00, sunt posibile viituri rapide pe râurile mici din zonele montane și submontane, acumulări rapide de apă din precipitații și creșteri semnificative ale debitelor, care pot provoca inundații locale.
Cod portocaliu: risc crescut în 5 județe
Pentru intervalul 6 iunie, ora 14:00 – 7 iunie, ora 08:00, este în vigoare un cod portocaliu de inundații în județele:
„Menţionăm că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele Gorj şi Dâmboviţa”, avertizează INHGA.
Cod galben de inundații
În paralel, în perioada 6 iunie, ora 12:00 – 7 iunie, ora 12:00, este activ un
pentru anumite sectoare de râuri din județele: Bihor, Cluj, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Harghita, Covasna, Vâlcea, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Buzău, Braşov, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Botoşani, Iaşi.
Editor :