Publicat: 01/12/2024, 23:48
Dan Dungaciu, istoric și analist politic, a comentat în cadrul unei ediții speciale „Marius Tucă-Show”, înclinația electoratului către partidele politice ce promovează extremismul politic.
Dan Dungaciu este de părere că orientarea electoratului, la alegerile de anul acesta, către extremismul politic reprezintă „un trend”. Acesta subliniază că aceste formațiuni politice nu au fost construite pe o bază solidă de valori, motiv pentru care au evoluat într-o manieră haotică.
Analistul politic a făcut referire la Corneliu Vadim Tudor, candidat de cinci ori la președinție, ca susținător al suveranismului, naționalistului și opunându-se vehement aderării României la NATO. Dungaciu a precizat că Vadim nu a fost un simplu „trend”, spre deosebire de elementele politice similare, de la ora actuală.
„Trendul e acolo, nu mai poți să pui dopuri, el va exploda. Nu mai suntem în situația în care un Vadim Tudor, ca să iau un exemplu generic, poate să fie izolat. El putea să fie izolat, pentru că el nu era trend, ca să zic așa, era o chestiune care la vremea respectivă părea ca un animal exotic într-o grădină zoologică. Dar acum e un trend. Dacă nu știi să-l domesticești, o să ajungi, să îi găsești parcursul și să-i desenezi portretul în forme care vor arăta de multe ori caricatural.”, a menționat Dungaciu.
Dan Dungaciu, despre partidele extremiste: „Ignorând un partid de tipul ăsta, am aruncat în aer România”
Dan Dungaciu a analizat și modul în care revenirea lui Donald Trump la Casa Albă a influențat simpatia electoratului pentru partidul extremist Dreptate și Justiție. Expertul a subliniat că ascensiunea partidelor extremiste la alegerile din România este consecința faptului că scena politică a ignorat faptul că astfel de entități ar putea deveni majoritare.
„Polonezii au alegeri anul viitor. În acest moment, scorurile după alegerea lui Donald Trump s-au modificat. Partidul Dreptate și Justiție are toate șansele ca anul viitor să câștige puterea. Care e avantajul Poloniei? Ea nu va trece prin aceste frământări inestetice din multe puncte de vedere pentru că este canalul în care starea de spirit se descarcă. Partidul Dreptate, Justiție a fost la guvernare, nu va zgudui societatea din temelii, nu va arunca în aer instituțiile pentru că e un partid de mainstream. Ignorând total că un partid de tipul ăsta poate să devină de mainstream, am aruncat în aer România în acest moment. Este moștenirea unei clase politice care și-a încheiat ciclul, dar efectele negative ale acelui ciclu încă nu s-au epuizat.”, a declarat Dan Dungaciu.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3.
A evoluat
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe
Antena 3
Ce se întâmplă doctore
Stirile Kanal D
Râzi cu lacrimi
Cele mai noi
Știri politice –
02 Dec, 01:27
Marius Tucă Show –
02 Dec, 01:16
Video –
02 Dec, 01:14
Ultima oră
02 Dec, 01:09
02 Dec, 00:45
02 Dec, 00:42