ieri, 23:38
Donald Trump a anunţat vineri că a retras protecţia de care beneficia de mai mulţi ani fostul său consilier din timpul pandemiei de Covid, dr. Anthony Fauci, din cauza ameninţărilor cu moartea pe care le primise, relatează AFP.
Omul de ştiinţă în vârstă de 84 de ani şi fost înalt funcţionar american a devenit imaginea răspunsului SUA la pandemia de Covid-19 în 2020 şi a primit ameninţări cu moartea. Cunoscut pentru francheţea sa, el l-a contrazis adesea pe Donald Trump şi este urât de o parte a dreptei, dar şi de mişcările conspiraţioniste şi anti-vax.
„Nu poţi avea protecţie pentru tot restul vieţii doar pentru că ai lucrat pentru guvern”, s-a justificat Donald Trump, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute în Carolina de Nord.
Dr. Fauci este ultimul fost înalt funcţionar care îşi pierde protecţia de la revenirea republicanului la putere. Fostul consilier pentru securitate naţională al lui Donald Trump la Casa Albă, John Bolton, şi fostul său şef al diplomaţiei, Mike Pompeo, au fost vizaţi, de asemenea, de măsuri similare.
„Toţi au făcut mulţi bani, pot angaja securitate privată”, a comentat preşedintele american, înainte de a adăuga ironic: „Pot să le dau câteva numere de agenţi de securitate foarte buni”.
Întrebat de un jurnalist ce s-ar întâmpla dacă ar păţi ceva unul dintre ei, republicanul a răspuns: „Cu siguranţă nu mi-aş asuma responsabilitatea”.
Potrivit presei americane, Anthony Fauci a angajat o echipă privată de securitate pentru protecţia sa.
Omul de ştiinţă a condus Institutul Naţional de Boli Infecţioase din SUA (NIAID) timp de 38 de ani şi i-a consiliat pe Donald Trump şi apoi pe Joe Biden. El a jucat un rol important în lupta împotriva Covid-19 şi SIDA. El a fost unul dintre mai mulţi aleşi şi foşti funcţionari publici care au primit o graţiere preventivă din partea lui Joe Biden chiar înainte ca acesta să părăsească Casa Albă. A fost o procedură justificată de democrat prin dorinţa de a-i scuti de anchete sau urmăriri penale „partizane”, o decizie puternic criticată de Donald Trump. În timp ce i-a mulţumit lui Joe Biden pentru gestul său, Anthony Fauci şi-a asigurat luni audienţa că nu a „comis nicio infracţiune” susceptibilă să dea naştere „unei anchete sau unei urmăriri penale”.