Sursa foto: Hepta
Hamas a transmis că singura soluție pentru eliberarea prizonierilor israelieni este respectarea acordului de încetare a focului, respingând amenințările lansate de Donald Trump, anunță Sky News.
Sami Abu Zuhri a declarat că acordul trebuie respectat de ambele părți și că amenințările „nu au valoare și doar complică situația”.
Declarația vine după ce Trump a afirmat că, dacă toți ostaticii din Gaza nu vor fi eliberați până sâmbătă la prânz, încetarea focului ar trebui anulată. „Dacă ostaticii nu sunt eliberați la timp, se va dezlănțui iadul”, a avertizat liderul de la Casa Albă.
Hamas a acuzat anterior Israelul de încălcarea armistițiului și a anunțat că va amâna eliberarea ostaticilor. În acest context, poziția lui Trump adaugă presiune asupra negocierilor deja tensionate dintre părți.