Giorgia Meloni îl va primi la Roma pe vicepreședintele SUA, JD Vance, la o zi după ce premierul italian merge la Washington pentru a se întâlni cu Donald Trump.
Vicepreședintele american s-a convertit la catolicism, iar vizita sa în Italia ar trebui să includă, potrivit presei din peninsulă, și o oprire la Vatican, potrivit AFP.
Întâlnirea dintre cei doi va avea loc în Vinerea Mare.
Șefa guvernului italian și a partidului Fratelli d’Italia (FDI) a declarat, cu două săptămâni în urmă, că este de acord cu criticile exprimate de vicepreședintele american la adresa Europei. JD Vance a spus, la Conferința de securitate de la Munchen, că libertatea de exprimare și democrația pe continent sunt în declin.
„Trebuie să recunosc că sunt de acord. Spun asta de ani de zile, Europa și-a pierdut un pic calea”, a declarat premierul italian pentru Financial Times.
La jumătatea lunii martie, vicepremierul italian Matteo Salvini a avut o discuție telefonică cu JD Vance, iar ulterior a scris pe Instagram că apelul „a reafirmat prietenia și cooperarea puternice dintre cele două țări”.
Giorgia Meloni a fost singurul lider UE prezent la inaugurarea lui Donald Trump la Casa Albă, în luna ianuarie, și nu l-a acuzat cu privire la tarifele vamale pe care a vrut să le impună UE, și nici a retragerii sprijinului SUA pentru Ucraina.
Ea a câștigat alegerile din 2022 aducând critici dure la adresa conducerii UE. Ulterior, premierul italian și-a nuanțat poziția față de Bruxelles, Italia aflându-se într-o poziție dificilă din cauza datoriei uriașe.
Italia devine astfel un aliat european important al Administrației Trump, într-un context geopolitic tulbure, în care alți lideri europeni, precum Emmanuel Macron și Ursula von der Leyen, se opun vehement noii politici internaționale a Statelor Unite.