Jandarmii din Alba au deblocat din nămeţi, duminică seara, o maşină în care se aflau doi adulţi şi un copil în vârstă de doi ani. Ei le-au povestit acestora că se întorceau de la ski şi s-au rătăcit, iar apoi au rămas blocaţi în stratul gros de zăpadă din zonă.
Reprezentanţii Jandarmeriei Alba au anunţat că, duminică seara, patrula de jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Montani Şugag, a intervenit în zona Drumul Prisăcii de la Luncile Prigoanei, pentru a scoate un autoturism blocat.
„Jandarmii au fost sesizaţi de două persoane care au trecut prin zonă cu snowmobilele şi au observat maşina blocată. Este vorba despre doi adulţi şi un copil de aproximativ doi ani din judeţul Alba, care în timp ce se întorceau de la ski au rătăcit drumul spre casă şi au rămas blocaţi din cauza
din zonă”, arată postarea de pe pagina de Facebook, Landarmeria Alba.
Ei au adăugat că pasagerii din maşină nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Jandarmii şi persoanele care i-au sesizat au reuşit deblocarea autoturismului, care şi-a continuat drumul spre casă.
„Având în vedere că în zona montană a județului accesul se face în condiții de iarnă, recomandăm responsabilitate și precauție și nu uitați că atunci când întâmpinați dificultăți, puteți cere oricând ajutorul jandarmilor prin apel la 112”, mai atenționează sursa citată.
Editor :