19 C
Alba Iulia
28 aprilie, 2025

Mesajul lui Trump către Putin cu privire la Ucraina: „Încetează focul, stai la masa negocierilor şi semnează un acord!” / Liderul de la Casa Albă crede că Zelenski este dispus să renunţe la Crimeea

28 aprilie 2025, 06:42

Preşedintele american Donald Trump s-a declarat „foarte dezamăgit” de Rusia, în timp ce continuă să facă presiuni pentru un acord de pace care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Sky News.

Sâmbătă, Trump s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Vatican, prima lor întâlnire faţă în faţă de după reuniunea explozivă de la Casa Albă. Preşedintele ucrainean a declarat că întâlnirea dinaintea funeraliilor Papei Francisc ar putea fi „istorică”.

Câteva ore mai târziu, domnul Trump a pus sub semnul întrebării dorinţa de pace a lui Vladimir Putin într-o postare pe Truth Social.

Duminică, înainte de a se îmbarca la bordul avionului Air Force One, Trump a declarat din nou că întâlnirea a decurs bine şi că liderul ucrainean era „mai calm”.

„Cred că înţelege situaţia, cred că vrea să ajungă la un acord„, a spus el, înainte de a-i adresa un mesaj lui Putin. ”Vreau să înceteze focul, să se aşeze la masa negocierilor şi să semneze un acord”, a declarat preşedintele SUA, adăugând că este «foarte dezamăgit de faptul că au bombardat acele locuri (inclusiv Kiev, unde nouă persoane au fost ucise într-un atac aerian rus vineri) după discuţii».

Cu toate acestea, Trump a declarat că crede că Zelenski este dispus să renunţe la Crimeea, lucru pe care liderul ucrainean a afirmat în repetate rânduri că nu îl va face.

El a adăugat că „vom vedea ce se va întâmpla în următoarele zile”. „Nu vorbiţi cu mine despre Crimeea, vorbiţi cu Obama şi Biden despre Crimeea”, a mai spus Trump.

Rusia a anexat Crimeea în 2014, în timpul mandatului preşedintelui Barack Obama.

Între timp, secretarul de stat american Marco Rubio a declarat pentru NBC News că un acord de pace este „mai aproape decât a fost în ultimii trei ani, dar încă nu s-a ajuns la un acord”.

„Dacă ar fi fost un război uşor de încheiat, ar fi fost încheiat de altcineva cu mult timp în urmă”, a adăugat el în emisiunea Meet the Press.

Declaraţia vine după ce Coreea de Nord a confirmat că a trimis trupe pentru a lupta alături de Rusia, la câteva luni după ce Ucraina şi oficialii occidentali au afirmat că forţele sale se află în Europa.

Sursa: https://www.news.ro/externe/mesajul-lui-trump-catre-putin-cu-privire-la-ucraina-inceteaza-focul-stai-la-masa-negocierilor-si-semneaza-un-acord-liderul-de-la-casa-alba-crede-ca-zelenski-este-dispus-sa-renunte-la-crimeea-1922404228242025040622014444

Ultimă oră

Același autor