Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin este Nicolae Ciucă. ”Noi credem în şansa domnului general Ciucă”, a subliniat el, adăugând că liderul PNL va fi ”un preşedinte extrem de echilibrat şi extrem de necesar pentru Europa, pentru România”
08 mai 2024, 15:20
Nicolae Ciucă a afirmat că liberalii sprijină menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţiale decise în coaliţie, şi anume 15 septembrie primul tur şi al doilea tur pe 29 septembrie. Liderul PNL a adăugat că partidul menţine ideea de a avea propriul candidat la prezidenţiale.
„În acest moment abordarea este una care va avea la bază alegerile din 9 iunie. Perspectiva, din punctul nostru de vedere, este aceea de a avea fiecare partid propriul candidat. Se lucrează la profilul liderului PNL, toate acele panouri au fost concepute pentru a susţine candidaţii noştri la alegerile europarlamentare şi venim cu argumentele pe care noi le-am folosit de fiecare dată în sensul realizărilor pe care PNL le-a reuşit din momentul în care am preluat guvernarea. Discuţia în coaliţie şi decizia a fost ca alegerile prezidenţiale să fie pe 15 septembrie primul tur, 29 septembrie cel de al doilea. Nu am avut niciun fel de analize sau dezbatere în acest sens, motiv pentru care PNLl susţine menţinerea acestei date pentru alegerile prezidenţiale”, a declarat Nicolae Ciucă, miercuri, înaintea participări la conferinţa „Europa în fiecare localitate”.
Chestionat dacă există posibilitatea să fie schimbată această dată, în contextul unei eventuale negocieri a preşedintelui Klaus Iohannis pentru o funcţie la nivelul UE, Nicolae Ciucă a răspuns: „Nu cred că trebuie să ne raportăm la ceea ce va face domnul preşedinte Iohannis, nu este nicio legătură între ceea ce urmează să facă domnia sa şi ceea ce se întâmplă în procesul electoral”.
Rareş Bogdan: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general Ciucă. Va fi un preşedinte extrem de echilibrat / Data alegerilor prezidenţiale nu se schimbă
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin este Nicolae Ciucă. ”Noi credem în şansa domnului general Ciucă”, a subliniat el, adăugând că liderul PNL va fi ”un preşedinte extrem de echilibrat şi extrem de necesar pentru Europa, pentru România”. Rareş Bogdan a menţionat că alegerile prezidenţiale vor fi pe 15 şi 29 septembrie, aşa cum s-a stabilit în coaliţie.
”Contextul actual în care se află România, în momentul ăsta, îl favorizează pe Nicolae Ciucă ca şi candidat. Domnul Bolojan şi domnul Boc nu şi-au exprimat niciodată nici măcar dorinţa de a intra în sondajele de opinie, din contră, ne-au solicitat să nu îi testăm dacă am avea astfel de intenţii”, a declarat Rareş Bogdan la
, întrebat despre candidatul PNL la alegerile prezidenţiale.
Prim-vicepreşedintele PNL a menţionat: ”Singurul candidat pe care noi îl susţinem şi dacă aţi văzut cumva în ultimele trei săptămâni, este prezent peste tot, este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general Ciucă şi eu cred că domnul general Ciucă va fi un preşedinte extrem de echilibrat şi extrem de necesar pentru Europa, pentru România şi pentru contextul european complicat în care trăim”.
Despre varianta unui candidat comun PNL-PSD, Rareş Bogdan a reiterat că discuţiile vor fi iniţiate după alegerile din 10 iunie.
”Discutăm lucrul acesta după data de 10 iunie. Până atunci, vrem să îi convingem pe români că soluţia pentru România este PNL şi aleşii PNL”, a explicat el.
Rareş Bogdan a fost întrebat şi despre o posibilă modificare a datei alegerilor prezidenţiale. ”Noi am anunţat deja, alegerile vor fi pe 15 şi 29 septembrie, aşa rămân. E vorba de alegerile prezidenţiale, unde PNL va avea candidat”, a spus Rareş Bogdan.
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat marţi că PNL va avea minim 27% la alegerile locale, la preşedinţii de CJ şi minim 8 europarlamentari la alegerile din 10 iunie. El a mai arătat că preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, când a preluat partidul, PNL era cotat cu 14%, iar în momentul acesta va obţine peste 25%, i-a dublat scorul. ”Cum să plece acasă? Eventual să îl susţinem şi mai departe, să îi mulţumim”, a afirmat Rareş Bogdan.
”În urmă cu un an, sau şase luni, eram consideraţi partidul care va avea 14%,12%, 16%, dezastru, astăzi vă pot spune că vom avea minim 27% la alegerile locale, adică la Consiliul Judeţean. (..) Ni se spunea că vom avea 4 sau 5 europarlamentari, iată că vom avea minim 8 europarlamentari, doar PNL”, a declarat Rareş Bogdan la Digi24.
Întrebat dacă preşedintele partidului, Nicolae Ciucă, pleacă acasă dacă 50% plus unu nu va fi rezultatul alianţei cu PSD, a alegerile din 10 iunie şi dacă partidul este sub 20%, Rareş Bogdan a răspuns: ”De ce să plece acasă? Nicolae Ciucă, când a preluat partidul, partidul era cotat cu 14% în sondaje, în momentul acesta partidul va obţine peste 25%, şi-a dublat scorul partidului. Cum să plece acasă? Eventual să îl susţinem şi mai departe, să îi mulţumim”.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a primit de la reprezentanţii TNL un tricou cu mesajul: ”Alegerea TNL, Nicolae Ciucă” şi şi-a făcut selfie cu tinerii
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a primit miercuri de la reprezentanţii Tineretului Naţional Liberal un tricou cu mesajul: ”Alegerea TNL, Nicolae Ciucă” şi şi-a făcut selfie cu sala.
Liderul PNL a făcut un selfie cu cei din sală, la Conferinţa regională TNL „Europa în fiecare localitate”, organizată de TNL Bucureşti şi a promis că va posta fotografia pe Instagram.
”Zicea domnul Rareş că m-am aşezat lângă tineri, pentru că sunt tânăr. Nu, mă simt tânăr dar m-am aşezat acolo cu un scop. Noi avem tendinţa, când venim între dumneavoastră, să prelungim intervenţiile, discursurile, crezând că vă captăm atenţia. Ei, vă spun tuturor celor de aici, din primul rând, că mai mult de 30 de secunde nu a stat niciunul fără că acceseze Tik Tok, Instagram, iar ăia mai de vârsta noastră se mai uitau şi pe Facebook”, a spus preşedintele PNL în cadrul evenimentului.
”Noi, cei care suntem astăzi în faţa voastră avem datoria să vă împlinim cerinţele, astfel încât să putem, prin deciziile noastre, să vă înmânăm o Românie care să îndeplinească aşteptările, care să facă condiţii şi să reuşească să reducă aceste diferenţe între România şi celelalte state dezvoltate nu mai târziu de 2030”, a afirmat preşedintele PNL.
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan le-a transmis miercuri, tinerilor liberali, că nu vor avea vacanţă în această vară, pentru că ”bătălia cea mai importantă pentru PNL este pe 15 septembrie”, la primul tur al alegerilor prezidenţiale. ”La următoarea vizită de la Casa Albă, acolo, în acel Birou Oval, trebuie să stea cu ajutorul dvs preşedintele PNL, Nicolae Ciucă”, a spus Rareş Bogdan.