26 aprilie 2025, 07:01
Papa Francisc, care a murit la vârsta de 88 de ani, după 12 ani de pontificat, a fost un reformator deschis, dar stilul său a stârnit, totodată, multă opoziţie, atât în cadrul Vaticanului, cât şi în afara acestuia. Credincioşii din România îşi amintesc cu plăcere şi mândrie de vizita de trei zile a Sfântului Părinte, în 2019, fiind al doilea suveran pontif care a vizitat România, ţară predominant ortodoxă. Era atunci a 30-a călătorie apostolică internaţională a Papei Francisc.
Papa Francisc a depus eforturi pentru a face Biserica Romano-Catolică mai relevantă pentru cei 1,4 miliarde de credincioşi ai săi din întreaga lume. El rămâne unul dintre cei mai populari papi din istorie, deşi a moştenit o biserică în criză.
Când Papa Francisc, proaspăt ales, a păşit pentru prima dată în balconul central al Bazilicii Sfântul Petru, pe 13 martie 2013, a fost punctul culminant a două săptămâni de surprize. Cu 14 zile mai devreme, predecesorul său Benedict al XVI-lea a şocat lumea devenind primul papă care demisiona în aproape 600 de ani, spulberând statu-quo-ul pontifilor care rămân în funcţie până la moarte.
Cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio era un relativ outsider atunci când a fost ales să îi succeadă papei Benedict al XVI-lea, la 13 martie 2013. La 76 de ani, el a devenit primul latino-american şi primul iezuit ales să conducă Biserica Romano-Catolică. Alegerea sa ca cel de-al 266-lea papă i-a surprins pe analiştii care se aşteptau la un om mai tânăr, după ce fostul papă Benedict demisionase din funcţie la 85 de ani, invocând vârsta, după numai opt ani de pontificat, .
La momentul alegerii sale, Papa Francisc a beneficiat de un sprijin larg atât din partea conservatorilor Bisericii, cât şi din partea reformatorilor, fiind considerat un „ortodox” în materie sexuală, dar liberal în materie socială. Susţinătorii săi i-au apreciat „atingerea comună” şi determinarea sa zeloasă de a reforma Curia (birocraţia Vaticanului), de a eradica corupţia din banca Vaticanului şi de a se ocupa de oribila moştenire a abuzurilor sexuale asupra copiilor în cadrul Bisericii.
După patru ani de pontificat, sondajele sugerau că Papa Francisc se bucura de o popularitate ridicată în rândul catolicilor şi al altor religii. El era urmărit de peste 15 milioane de persoane pe Twitter.
Cu toate acestea, dorinţa sa de a aborda problemele frontal a generat, de asemenea, un număr tot mai mare de oponenţi, atât în cadrul Vaticanului, cât şi în afara acestuia.
UN CRITIC SOCIAL
Încă de la prima sa apariţie, Francisc a dat tonul unui alt tip de papalitate.
În dimineaţa de după alegerea sa, noul Papă a ieşit din Vatican într-o coloană de vehicule nemarcate pentru a se ruga într-o bazilică romană, cea în care a şi dorit să fie înmormântat, Santa Maria Maggiore. Pe drumul de întoarcere spre Vatican, el a insistat să îşi achite nota de plată la un hotel pentru clerici din centrul capitalei italiene, imprimându-şi imediat stilul papalităţii.
Evitând veşmintele somptuoase ale predecesorilor săi, el a ieşit în întâmpinarea zecilor de mii de oameni adunaţi în Piaţa Sfântul Petru într-o simplă robă albă, cu crucea de argint pe care o folosea de zeci de ani atârnându-i de gât.
A renunţat la apartamentul spaţios de la mansardă, folosit de papi în ultimul secol, în favoarea unui apartament modest în casa de oaspeţi a Vaticanului şi a întors spatele reşedinţei papale de vară de la Castel Gandolfo.
În testamentul său final, unde a spus că doreşte să fie înmormântat în Bazilica Sfânta Maria cea Mare din Roma şi nu în Bazilica Sfântul Petru de la Vatican – spre deosebire de mulţi pontifi anteriori – a specificat că doreşte să fie înmormântat „în pământ, fără decoraţiuni speciale”, dar cu inscripţia numelui său papal în latină: Franciscus.
Francesca Ambrogetti, coautoare a unei biografii despre papă, a declarat pentru agenţia de ştiri Reuters că o parte din atracţia sa publică se explică tocmai prin stilul său de viaţă „sobru şi auster”, un stil pe care îl adoptă şi la moarte.
Papa Francisc a pus sub semnul întrebării economia de piaţă liberă, a afirmat că Biserica ar trebui să îşi ceară scuze faţă de homosexuali, mai degrabă decât să îi judece, şi a comparat centrele europene de detenţie a imigranţilor cu lagărele de concentrare. Dar observatorii spun că este inexact să se sugereze că Papa a fost un liberal în toată regula. A spus „nu” căsătoriilor între homosexuali, s-a împotrivit femeilor preot şi a definit avortul drept „cea mai îngrozitoare” crimă. De asemenea, nu a ezitat să înlocuiască cardinalii cu care nu era de acord.
BISERICA ÎN CRIZĂ
O schimbare de abordare era extrem de necesară după ce, la începutul anilor 2000, au început să iasă la iveală dezvăluiri privind spălarea de bani prin Banca Vaticanului, o instituţie extrem de secretă, şi acuzaţii privind acoperirea abuzurilor sexuale de către oficiali ai bisericii, ceea ce a afectat grav reputaţia bisericii.
Francisc a abordat prima problemă prin închiderea conturilor suspecte şi deschiderea băncii pentru un audit extern obligatoriu, dar a fost criticat pentru reacţia lentă la cea de-a doua problemă, în primii ani ai papalităţii sale.
În 2014, Francisc a lansat Comisia Pontificală pentru Protecţia Minorilor, care a inclus supravieţuitori ai abuzurilor sexuale comise de clerici, dar nu a reuşit să pună în aplicare multe dintre recomandările comisiei, determinând unii supravieţuitori să rupă legăturile cu comisia.
Cu toate acestea, în ultimii ani s-a pus un accent mai mare pe abordarea problemei, primul summit al Vaticanului privind abuzurile sexuale asupra copiilor având loc în februarie 2019, iar în luna decembrie a aceluiaşi an a avut loc o mişcare istorică de abolire a secretului pontifical pentru anchetele privind abuzurile sexuale, eliminându-se privilegiile de confidenţialitate în astfel de cazuri.
Papa Francisc a fost, de asemenea, criticat pentru unele dintre reformele sale de către tradiţionalişti, în timp ce reformiştii spun că nu a promulgat schimbarea suficient de repede.
Analiştii mai spun că cheia înţelegerii lui Francisc şi a filosofiei sale se află în acţiunile sale din timpul şi după dictatura militară din ţara sa natală, Argentina.
INFLUENŢA ÎNCEPUTURILOR ARGENTINENE
Jorge Mario Bergoglio s-a născut pe 17 decembrie 1936 la Buenos Aires, părinţii fiind imigranţi italieni. Tatăl său era lucrător feroviar care emigrase în Argentina, iar mama sa a fost casnică. Bergoglio a avut patru fraţi.
Jorge Mario Bergoglio a obţinut mai întâi o licenţă ca tehnician chimist, apoi a ales calea preoţiei, intrând în seminarul diecezan. Şi-a completat studiile umaniste în Chile, iar în 1963, după ce s-a întors în Argentina, şi-a susţinut licenţa în filozofie la Colegiul San José din San Miguel.
În tinereţe, i s-a extirpat un plămân din cauza unei infecţii. Avea atunci 21 de ani. Bergoglio ar fi fost inspirat să se alăture iezuiţilor în 1958, după ce s-a recuperat după această boală gravă.
Între anii 1964 şi 1965, a fost profesor de literatură şi psihologie la colegiul „Inmaculada” din Santa Fé, iar în 1966 a predat aceleaşi discipline la Colegiul „del Salvador” din Buenos Aires. Din 1967 până în 1970 a studiat teologia şi a susţinut licenţa la Colegiul San José.
A fost hirotonit preot în 1969. Potrivit biografiei sale oficiale de la Vatican, a fost hirotonit iezuit în 1969 şi a continuat să studieze în Argentina şi Germania.
Cine sunt iezuiţii? Societatea lui Isus este un ordin masculin al Bisericii Catolice, cu 19.000 de membri în întreaga lume. A fost înfiinţată în Europa secolului al XVI-lea ca ordin misionar, iar membrii săi fac jurăminte de sărăcie, castitate şi supunere. Ordinul a devenit atât de puternic încât a fost suprimat la sfârşitul secolului al XVIII-lea, dar ulterior a fost restaurat. Iezuiţii au o reputaţie de experţi comunicatori. Dar pentru instituţia Bisericii, a fost o noutate să aibă un iezuit la conducere – membrii ar trebui să evite onorurile ecleziastice şi să îl servească pe Papa însuşi.
Jorge Bergoglio a devenit episcop în 1992 şi arhiepiscop de Buenos Aires în 1998. A fost numit cardinal de Papa Ioan Paul al II-lea în 2001.
În calitate de cardinal, predicile sale au avut întotdeauna un impact în Argentina şi el a subliniat adesea incluziunea socială, criticând indirect guvernele care nu acordau atenţie celor aflaţi la marginea societăţii.
În timp ce slujea în zonele sărace din Buenos Aires, Bergoglio a fost poreclit „episcopul mahalalelor” şi, în calitate de papă, a continuat să combată sărăcia şi inegalitatea veniturilor.
Opiniile sale au fost puse la încercare în Argentina, prima ţară din America Latină care a legalizat căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi al cărei preşedinte de atunci, Cristina Fernández de Kirchner, a promovat contracepţia gratuită şi inseminarea artificială.
În ciuda faptului că a devenit o personalitate internaţională, dragostea lui Francisc pentru ţara sa natală a rămas evidentă. Fan de-o viaţă al clubului de fotbal San Lorenzo de Almagro din Buenos Aires, Francisc avea o colecţie mare de obiecte ale clubului, expuse acum în Muzeul Vaticanului. De asemenea, s-a spus că îi plăcea să danseze tango. Însă, după ce a devenit papă, Francisc, deşi a călătorit mult, nu a mai apucat să se întoarcă niciodată în ţara sa natală.
Un subiect de controversă este rolul său în timpul dictaturii militare argentiniene din 1976-1983, când a condus iezuiţii din ţară.
Mandatul său a coincis cu dictatura militară a lui Jorge Rafael Videla, care a preluat puterea printr-o lovitură de stat în 1976 şi a prezidat o perioadă brutală de şase ani de represiune de stat cunoscută sub numele de „Războiul murdar”, în timpul căreia zeci de mii de disidenţi politici au fost torturaţi, ucişi şi au dispărut. Rolul bisericii în această perioadă rămâne controversat. În timp ce mai mulţi preoţi au rezistat dictaturii şi uneori şi-au pierdut viaţa în acest proces, mulţi alţii au fost complici. Aproximativ 500 de copii au fost răpiţi şi traficaţi prin intermediul bisericii în adopţii clandestine, lăsând o moştenire dureroasă cu care multe familii continuă să se confrunte decenii mai târziu.
Vaticanul a negat afirmaţiile conform cărora Jorge Mario Bergoglio a colaborat cu junta militară din Argentina în anii 1970. El a fost acuzat că a predat efectiv doi colegi preoţi în mâinile autorităţilor militare în 1976, refuzând să sprijine public activitatea lor socială în mahalalele din Buenos Aires, ceea ce înfuriase junta de la acea vreme.
O altă acuzaţie care i se aduce din perioada „Războiului murdar” este că nu a dat curs unei cereri de a ajuta la găsirea copilului unei femei răpite când era însărcinată în cinci luni şi care a fost ucisă în 1977. Se crede că bebeluşul a fost adoptat ilegal. Vaticanul a negat cu vehemenţă că Papa Francisc ar fi vinovat de vreo abatere în timpul Juntei.
S-a aflat că el a luat primele măsuri, în 2011, pentru beatificarea preoţilor argentinieni ucişi în timpul regimului militar. Într-un caz separat, el a propus, de asemenea, pentru sfinţire cinci membri ai bisericii catolice care au fost ucişi la biserica San Patricio din Buenos Aires, în 1976. Apoi, la cererea Papei, Vaticanul şi-a deschis dosarele privind dictatura argentiniană pentru victime şi rudele acestora.
Adolfo Pérez Esquivel, un activist pentru drepturile omului laureat al Premiului Nobel pentru Pace, care a fost întemniţat şi torturat de regim, a declarat pentru BBC News: „Au existat unii episcopi care au fost în complicitate cu armata, dar Bergoglio nu este unul dintre ei”.
La prima sa audienţă, din 16 martie 2013, Papa Francisc a declarat jurnaliştilor că şi-a ales acest nume de papă în onoarea Sfântului Francisc de Assisi şi că a făcut acest lucru pentru că este deosebit de preocupat de bunăstarea celor săraci.
De-a lungul vieţii sale publice, Francisc s-a remarcat prin umilinţă, prin accentul pus pe mila lui Dumnezeu, prin vizibilitatea internaţională în calitate de papă, preocuparea pentru săraci şi angajamentul faţă de dialogul interreligios. Este cunoscut pentru faptul că a avut o abordare mai puţin formală a papalităţii decât predecesorii săi, alegând, de exemplu, să locuiască în casa de oaspeţi Domus Sanctae Marthae mai degrabă decât în apartamentele papale din Palatul Apostolic folosite de papii anteriori.
Papa Francisc a făcut din femei membri cu drepturi depline ai dicasterelor din Curia Romană. El a susţinut că Biserica Catolică ar trebui să fie mai înţelegătoare faţă de membrii comunităţii LGBTQ+ şi a declarat că, deşi binecuvântările uniunilor homosexuale nu sunt permise, indivizii pot fi binecuvântaţi atât timp cât binecuvântările nu sunt date într-un context liturgic.
Papa Francisc a fost un critic al capitalismului nestăpânit, al consumerismului şi al dezvoltării excesive. El a făcut din acţiunile privind schimbările climatice un obiectiv principal al papalităţii sale.
În diplomaţia internaţională, Francisc a criticat creşterea populismului de dreapta, a făcut apel la dezincriminarea homosexualităţii, a contribuit la restabilirea relaţiilor diplomatice depline între Statele Unite şi Cuba, a negociat un acord cu China pentru a defini cât de multă influenţă are Partidul Comunist în numirea episcopilor chinezi şi a susţinut cauza refugiaţilor. De asemenea, a criticat agresiunea rusă în Ucraina şi chiar s-a oferit să medieze pacea. La fel, şi-a exprimat de multe ori solidaritatea cu oamenii din Gaza şi a criticat acţiunile Israelului.
A făcut apel la lumea occidentală să crească semnificativ nivelul imigraţiei.
În 2022, şi-a cerut scuze pentru rolul Bisericii în „genocidul cultural” al popoarelor indigene canadiene.
Papa Francisc a convocat Sinodul asupra sinodalităţii, care a fost descris drept punctul culminant al papalităţii sale şi cel mai important eveniment din Biserica Catolică de la Conciliul Vatican II încoace.
Francisc a respins categoric hirotonirea femeilor ca preoţi, spunând că „sfintele ordine sunt rezervate bărbaţilor”. Francisc considera că „faptul că femeia nu accesează viaţa preoţească nu este o privare, deoarece locul ei este mult mai important”. În ianuarie 2021, Francisc a emis un Spiritus Domini, permiţând episcopilor să numească femei în rolurile de acolit şi lector. Luna următoare, Francisc a numit femei în mai multe funcţii deţinute anterior doar de bărbaţi: o membră franceză a Surorilor Misionare Xaviere, Nathalie Becquart, a fost numită co-secretar al Sinodului Episcopilor, iar magistratul italian Catia Summaria a devenit prima femeie Promotor al Justiţiei în cadrul Curţii de Apel a Vaticanului. În aprilie 2023, Francisc a anunţat că 35 de femei vor putea vota la cea de-a şaisprezecea Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor (reprezentând puţin peste 10%” din totalul alegătorilor), marcând prima dată când femeilor li se permite să voteze la orice Sinod Catolic al Episcopilor.
Până în februarie 2025, Papa Francisc numise 163 de cardinali din 76 de ţări în zece consistorii. El a ţinut primul său consistoriu în februarie 2014, o ocazie rară în care a apărut public alături de predecesorul său, Benedict al XVI-lea. După consistoriul din 2024, 110 cardinali numiţi de Francisc aveau sub 80 de ani şi, prin urmare, erau eligibili pentru a vota pentru viitorul papă la conclav. Existau, la acel moment, 110 cardinali electori numişi de Francisc, 24 numiţi de Benedict al XVI-lea şi şase numiţi de Ioan Paul al II-lea.
Numirile Papei Francisc au făcut ca în Colegiul Cardinalilor să fie mai redusă dominaţia europenilor. El a numit mulţi cardinali din ţări în curs de dezvoltare, inclusiv din cele mai sărace din lume şi din ţări aflate la periferia Bisericii.
ÎNCEP PROBLEMELE DE SĂNĂTATE
În 2021, Francisc a revenit în mare parte la calendarul său obişnuit de activităţi, deşi a fost limitat de restricţiile continue legate de pandemie, precum şi de probleme personale de sănătate.
O criză de sciatică a dus la anularea de către papă a mai multor apariţii în luna ianuarie. Cu toate acestea, până în martie, el se simţea suficient de bine pentru a călători în Irak, marcând astfel prima dată în istorie când un papă a vizitat această ţară.
În iulie a fost supus unei intervenţii chirurgicale la colon.
În anul următor, problemele la genunchi ale lui Francisc au dus la mai multe anulări sau amânări de călătorii şi apariţii, iar suveranul pontif a început să aibă nevoie de utilizarea unui scaun cu rotile.
Cu toate acestea, în iulie 2022 a făcut un „pelerinaj penitenţial” în Canada, unde s-a întâlnit cu supravieţuitori ai şcolilor rezidenţiale administrate de clerul din această ţară, care au încercat să asimileze cu forţa copiii indigeni şi au devenit faimoase pentru abuzurile fizice şi sexuale pe scară largă. În scuzele sale istorice, Francisc le-a spus supravieţuitorilor: „Îmi cer cu umilinţă iertare pentru răul comis de atât de mulţi creştini împotriva popoarelor indigene„ şi a descris şcolile ca fiind „o eroare dezastruoasă, incompatibilă cu Evanghelia lui Iisus Hristos”.
Anul următor, 2023, a fost marcat de noi probleme de sănătate pentru Francisc, inclusiv o operaţie abdominală în luna iunie. Cu toate acestea, el şi-a continuat călătoriile către credincioşii din întreaga lume, vizitând Portugalia în august pentru Ziua Mondială a Tineretului şi celebrând o slujbă în aer liber la Lisabona cu 1,5 milioane de persoane.
În martie 2023, Papa a fost internat la spitalul Gemelli cu probleme respiratorii. A rămas acolo timp de trei zile, tratat cu antibiotice. „Sunt încă în viaţă”, a glumit el în faţa jurnaliştilor la ieşirea din spital. Dar „dacă am mai fi aşteptat câteva ore, ar fi fost mult mai grav”, a recunoscut el ulterior într-un interviu acordat postului de televiziune de limbă spaniolă Telemundo.
În luna iunie a aceluiaşi an, papa s-a întors la spitalul Gemelli, de data aceasta pentru a fi operat de hernie abdominală, sub anestezie generală. El a rămas acolo timp de zece zile înainte de a se întoarce la Vatican pentru convalescenţă.
După ce, la începutul lunii decembrie 2023, papa a fost nevoit să-şi anuleze vizita planificată la reuniunea COP28 privind clima de la Dubai, din cauza efectelor unei gripe şi a unei inflamaţii pulmonare, în ianuarie 2024 problemele de sănătate ale papei au revenit. El nu a putut să termine un discurs din cauza unei „bronşite”. Mai târziu, în aceeaşi lună, a declarat că se simte mai bine, în ciuda „unor dureri”.
La sfârşitul lunii februarie 2024, el şi-a anulat întâlnirile din cauza a ceea ce Vaticanul a spus că a fost o gripă uşoară, dar în câteva zile şi-a ţinut discursul săptămânal obişnuit în faţa mulţimii din Piaţa Sfântul Petru. Peste trei zile, a făcut o scurtă deplasare la un spital din Roma pentru un control, după ce renunţase, la audienţa săptămânală de miercuri, 28 februarie, să mai citească predica, spunând că are „o mică răceală”. Ulterior, sâmbătă, 2 martie, a spus că are bronşită şi a delegat pe altcineva să-i citească discursul pregătit pentru o ceremonie la Vatican. Totuşi, papa a putut să se întâlnească în aceeaşi zi cu cancelarul german Olaf Scholz în timpul unei audienţe a acestuia la Vatican.
Tot pentru o bronşită a fost internat şi în 14 februarie 2025 la spitalul Gemelli din Roma. De data aceasta, bronşita s-a dovedit a fi o dublă pneumonie. Papa a avut complicaţii, starea sa a fost apreciată drept „critică”, prognosticul a fost rezervat şi în decursul celei mai lungi spitalizări de care a avut parte în viaţa sa – 38 de zile – starea sa a avut căderi şi reveniri, a fost de două ori aproape de moarte, şi a fost nevoie de ventilaţie mecanică. A fost externat la 23 martie şi părea că face progrese pe calea restabilirii.
Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral şi a unei insuficienţe cardiace ireversibile, a declarat medicul Vaticanului Andrea Arcangeli în certificatul de deces. Papa a intrat în comă cu puţin timp înainte de moartea sa, care a survenit în dimineaţa zilei de 21 aprilie. Cu o zi înainte, în Duminica Paştelui, ultima sa zi pe pământ, papa a apărut în Piaţa Sfântul Petru într-un papamobil, în aer liber, pentru prima dată de la boala sa gravă, salutând zeci de mii de catolici după celebrarea Liturghiei de Paşte de la Vatican. A avut, de asemenea, o scurtă întâlnire privată la Vatican cu vicepreşedintele american JD Vance.