Sursa foto: Hepta/Donald Trump
Președintele SUA, Donald Trump, a dezvăluit faptul că în urmă cu mai mulți ani liderul rus Vladimir Putin a acceptat ideea renunțării la armele nucleare. Dezvăluirea a fost făcută în timpul participării la Forumul Economic Mondial de la Davos.
a fost întrebat la Davos despre relațiile dintre SUA și China și despre cum vor evolua acestea sub conducerea sa.
„M-a sunat”, a spus Trump referindu-se la Xi Jinping, înainte de a adăuga că relația se îmbunătățește.
„Trebuie doar să facem totul corect”, a adăugat Trump, potrivit Sky News.
Președintele american a mai arătat că Beijingul are un rol de jucat în încheierea războiului din Ucraina și într-o eventuală „denuclearizare”. În plus, Donald Trump a făcut o dezvăluire spunând că la finalul primului său mandat la Casa Albă a vorbit cu președintele rus Vladimir Putin despre renunțarea la armele nucleare. Putin „a vrut să o facă” și a avut o „conversație bună cu China” pe această temă, a precizat Donald Trump.
Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/externe/putin-trump-denuclearizare-987627.html