2.9 C
Alba Iulia
17 martie, 2025

Trump susține că graţierile acordate de Biden înainte de încheierea mandatului nu sunt valabile

Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că graţierile preventive acordate de predecesorul său Joe Biden cu puţin timp înainte de încheierea mandatului său nu sunt valabile.

Cu câteva ore înainte ca Trump să-şi preia mandatul, pe 20 ianuarie, Joe Biden a acordat o serie de graţieri preventive pentru aleşi şi funcţionari, pentru a-i proteja „de urmăriri judiciare nejustificate şi motivate politic”.

El le-a acordat protecţie fostului şef al Statului Major, generalul Mark Milley, şi fostului arhitect al strategiei Casei Albe contra Covid-19, dr. Anthony Fauci, precum şi aleşilor şi funcţionarilor participanţi la o comisie de anchetă privind asaltul asupra Capitolului din 6 ianuarie 2021.

„«Graţierile» pe care adormitul de Joe Biden le-a acordat comisiei nealese sunt prin prezenta declarate nule, neavenite și fără efect”, a scris Donald Trump pe platforma sa Truth Social, în noaptea de duminică spre luni.

Preşedintele american a acuzat în mod nefondat membrii comisiei respective că sunt vinovaţi pentru propriile graţieri, fără ştirea lui Joe Biden, şi a afirmat că ei ar face „obiectul unei anchete la cel mai înalt nivel”, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Implicaţiile juridice ale acestor afirmaţii nu sunt deocamdată clare.

În decembrie anul trecut, preşedintele SUA de la acea vreme, Joe Biden, a comutat în închisoare pe viaţă sentinţele pentru 37 din 40 de deţinuţi federali condamnaţi la moarte. De asemenea, el a anunţat tot în decembrie graţierea a 39 de persoane condamnate pentru infracţiuni neviolente şi comutarea sentinţelor pentru alte aproape 1.500 care efectuau pedepse lungi cu închisoarea.

Joe Biden a fost criticat după ce la începutul lunii decembrie semnase o graţiere necondiţionată pentru fiul său Hunter, care îşi aştepta sentinţa în cazuri de fraudă fiscală şi posesie ilegală de arme de foc, în pofida promisiunii anterioare a lui Biden că nu va face acest lucru.

Hunter Biden, în vârstă de 54 de ani, a pledat vinovat de acuzaţii fiscale federale în cadrul unui al doilea proces, după ce fusese găsit vinovat de acuzaţii legate de deţinerea de arme şi consumul de droguri. Sentinţele urmau să fie anunţate mai târziu în decembrie.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/sua/trump-sustine-ca-gratierile-acordate-de-biden-inainte-de-incheierea-mandatului-nu-sunt-valabile-3161155

Ultimă oră

Același autor