29.6 C
Alba Iulia
1 iulie, 2025

Un mort şi doi răniţi într-un atac cu armă albă la o companie din Bavaria

MELLRICHSTADT, Germania

1 iulie 2025, 11:53

O persoană a fost ucisă şi două au fost grav rănite de un bărbat care a folosit un cuţit, atacul având loc la o companie de utilităţi electrice din Bavaria, în sudul Germaniei, relatează Reuters.

Mai multe maşini de salvare se ocupau de răniţi pe terenul companiei Ueberlandwerke Rhoen din oraşul bavarez Mellrichstadt, a declarat poliţia. O persoană a murit la faţa locului, au declarat autorităţile.

Atacatorul, un cetăţean german în vârstă de 21 de ani, a fost deja luat în custodie şi nu există niciun pericol pentru public, a precizat poliţia, care a adăugat că nu există indicii privind un motiv politic sau terorist.

Un purtător de cuvânt al Ueberlandwerke Rhoen nu a dorit să comenteze.

Potrivit Bild, poliţia a confirmat că o femeie de 59 de ani a murit din cauza rănilor suferite la faţa locului. Ea a fost înjunghiată de mai multe ori în partea superioară a corpului, inclusiv la gât.

Ceilalţi doi angajaţi răniţi sunt în vârstă de 55 şi 62 de ani.

Atacatorul ar fi tot un angajat al companiei.

Überlandwerk Rhön GmbH este o societate de furnizare a energiei care aprovizionează regiunea cu energie electrică şi alte servicii energetice. Potrivit companiei, aceasta are 220 de angajaţi, dintre care 20 de stagiari.

Sursa: https://www.news.ro/externe/un-mort-si-doi-raniti-intr-un-atac-cu-arma-alba-la-o-companie-din-bavaria-1922405301372025071122084205

Ultimă oră

Același autor