16.2 C
Alba Iulia
22 aprilie, 2025

Vicepreşedintele SUA, JD Vance, efectuează o vizită oficială de patru zile în India, pentru discuţii economice şi geopolitice

20 aprilie 2025, 19:45

Vicepreşedintele Statelor Unite, JD Vance, va începe luni o vizită oficială de patru zile în India, pe fondul eforturilor comune de a consolida relaţiile economice şi comerciale bilaterale, precum şi cooperarea geopolitică în regiunea Indo-Pacifică, relatează CNBC.

Vance se va întâlni la New Delhi cu prim-ministrul Narendra Modi pentru a purta discuţii axate pe economie, comerţ şi relaţii strategice. Vizita este considerată una de importanţă majoră de către administraţia preşedintelui Donald Trump, în contextul intensificării războiului comercial dintre Washington şi Beijing — principalul rival regional al Indiei.

Un acord comercial între India şi SUA ar putea reprezenta un pas esenţial în consolidarea legăturilor economice şi diplomatice dintre cele două ţări. SUA este deja cel mai mare partener comercial al Indiei, valoarea schimburilor bilaterale ajungând recent la 190 de miliarde de dolari.

Ministerul de Externe indian a declarat că vizita ”oferă o oportunitate pentru ambele părţi de a trece în revistă progresul relaţiilor bilaterale” şi că liderii ”vor face un schimb de opinii privind evoluţiile regionale şi globale de interes comun.”

Discuţii privind acordul comercial bilateral

Vizita lui Vance are loc la doar câteva săptămâni după ce Directorul Naţional de Informaţii al SUA, Tulsi Gabbard, a participat în India la o conferinţă geopolitică, şi la două luni după întâlnirea lui Modi cu Trump, la Washington.

Modi a fost printre primii lideri care l-au vizitat pe Trump după revenirea acestuia la Casa Albă, reafirmând parteneriatul strategic cu SUA şi iniţiind discuţii pentru diminuarea impactului tarifelor impuse de Trump, după ce India a redus deja taxele vamale pentru o serie de produse americane.

În pofida acestui gest, administraţia Trump a impus o taxă de 26% asupra unor produse indiene, măsură momentan suspendată, oferind un răgaz temporar exportatorilor indieni.

În timpul vizitei sale la Washington, Modi s-a declarat deschis la reducerea suplimentară a tarifelor pentru produsele americane, la repatrierea cetăţenilor indieni fără acte legale şi la achiziţionarea de echipamente militare din SUA. De asemenea, a fost agreată iniţierea negocierilor pentru un acord comercial bilateral.

Tot vineri, Modi a anunţat că a discutat cu Elon Musk despre colaborarea în domeniile tehnologiei şi inovaţiei, reafirmând angajamentul Indiei pentru extinderea parteneriatelor cu SUA în aceste sectoare.

India, partener strategic esenţial pentru SUA

India joacă un rol-cheie în relaţiile comerciale, investiţiile străine directe şi cooperarea în domeniul apărării cu SUA, fiind un aliat strategic important în contracararea influenţei tot mai mari a Chinei în regiunea Indo-Pacifică.

India este, de asemenea, membră a grupului Quad (alături de SUA, Japonia şi Australia), perceput ca o contrapondere la expansiunea chineză în regiune.

Companii americane de top, precum Apple şi Google, şi-au extins prezenţa în India, iar recent Starlink — compania lui Elon Musk — a semnat acorduri cu doi operatori telecom din India pentru furnizarea de servicii de internet prin satelit.

Cele două ţări au stabilit obiectivul ambiţios de a dubla volumul schimburilor comerciale bilaterale la 500 de miliarde de dolari până în 2030, în cadrul viitorului acord comercial. Negocierile sunt esenţiale pentru India, care riscă să fie afectată sever de noile tarife reciproce americane, în special în sectoarele agricol, alimentar, auto, echipamente medicale şi bijuterii.

O relaţie personală cu India

Vizita lui JD Vance în India are şi o semnificaţie personală. Soţia sa, Usha Vance, de religie hindusă, este fiica unor imigranţi originari din sudul Indiei. În memoriile sale, ”Hillbilly Elegy”, Vance o descrie pe Usha drept ”fiica extrem de inteligentă a unor imigranţi indieni”, pe care a cunoscut-o la Yale Law School.

Vicepreşedintele va fi însoţit de soţie, copii şi alţi membri de rang înalt ai administraţiei americane. Familia Vance va vizita oraşele Jaipur şi Agra şi va participa la evenimente culturale, conform unui comunicat al Casei Albe.

Sursa: https://www.news.ro/economic/vicepresedintele-sua-jd-vance-efectueaza-o-vizita-oficiala-de-patru-zile-in-india-pentru-discutii-economice-si-geopolitice-1922404520282025041922007685

Ultimă oră

Același autor