10.8 C
Alba Iulia
4 noiembrie, 2025

VIDEO: Ursoaică cu trei pui în habitatul lor natural, surprinși de camerele de monitorizare ale Parcului Natural Apuseni

Parcul Natural Apuseni continuă să ofere surprize plăcute prin camerele de monitorizare a faunei sălbatice. Recent, acestea au reușit să surprindă imagini spectaculoase cu o ursoaică și cei trei pui.

„Ursoaica cu trei pui. Toamna, urșii sunt mereu în mișcare – adună rezerve de grăsime, pregătindu-se pentru somnul de iarna”, au transmis luni reprezentanții Parcului Natural Apuseni.

Ursul brun (Ursus arctos) este un animal deosebit de puternic, aparținând familiei Urside. Are un corp de până la 2,5 metri lungime, o înălțime la greabăn de până spre 1,5 metri și o greutate maximă de 600 de kilograme.

Urșii sunt animale omnivore, hrana lor fiind vegetală, dar și de origine animală, de la pești, cervide, mamifere mici, până la păsări sau ouă de păsări și insecte.

Ursul brun poate trăi până la 30 de ani în natură și până la 50 de ani în captivitate. Acesta are o blană deasă, mult apreciată, cu două rânduri de peri, spicul și puful.

În România, unde există una dintre cele mai dezvoltate populații de urs din Europa, urșii trăiesc în pădurile din zona montană a lanțului carpatic.

Parcul Natural Apuseni este o arie protejată de interes național, întinsă pe teritoriile administrative ale județelor Alba, Cluj şi Bihor, în partea central-estică a Munţilor Apuseni. Cu o suprafață de 75.784 hectare, adăposteşte mai multe specii de animale, păsări, peşti şi reptile.

Foto/Video: Parcul Natural Apuseni

Sursa: https://alba24.ro/video-ursoaica-cu-trei-pui-in-habitatul-lor-natural-surprinsi-de-camerele-de-monitorizare-ale-parcului-natural-apuseni-1105819.html

Ultimă oră

Același autor