Cursurile şcolare au fost suspendate joi în opt unităţi de învăţământ din Alba, cu peste 1.600 de elevi, a declarat, pentru AGERPRES, inspectorul şcolar genera adjunct, Dan Cherecheş.
„Este vorba despre unităţi de învăţământ dinoraşele Baia de Arieş şi Zlatna şi comunele Vadu Moţilor, Poşaga, Sălciua, Ocoliş şi Mogoş , toate situate în Munţii Apuseni, şiCetatea de Baltă, de pe Valea Târnavei Mici , cu 1.639 de elevi”, a precizat reprezentantul Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba.
Dacă în Munţii Apuseni, în localităţile menţionate, sunt probleme cu alimentarea cu energie electrică, în cazul comunei Cetatea de Baltă sunt mulţi profesori navetişti, unii de la distanţe mari, care nu au putut ajunge în localitate, a explicat inspectorul şcolar general adjunct.
Dan Cherecheş a menţionat că, cel mai probabil, vineri cursurile se vor face online în unităţile respective, urmând ca cele de joi să fie recuperate într-o zi de sâmbătă.
Joi, la ora 10:00, în Alba nu aveau energie electrică 6.740 de consumatori, din 15 UAT-uri, faţă de 4.839, din 9 UAT-uri, în cursul dimineţii.
„În prezent, un număr de 310 efective din partea DEER se află în teren, organizate în 75 de echipe”, a transmis Instituţia Prefectului judeţul Alba.
La nivelul judeţului Alba este valabilă o atenţionare meteorologică Cod Galben de precipitaţii însemnate cantitativ, ninsori şi intensificări ale vântului.
Sursa: https://mesageruldealba.ro/2026/01/08/cursuri-suspendate-in-opt-scoli-din-judet-din-cauza-vremii/