Andrei Podaru, elev în clasa a X-a la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, a fost distins cu Premiul II la Concursul național „Eroul meu de ieri și de azi”.
Eseul său, intitulat „Cu arma în mână și curaj în suflet: povestea străbunicului meu”, spune o poveste emoționantă despre curaj, onoare, credință și dragoste de țară, avându-l în centrul narațiunii pe străbunicul său, Ioan Barbu, din satul Feisa, județul Alba. Acesta a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, făcând parte din Divizia 5 Infanterie și participând la luptele de la Odesa și Stalingrad, unde s-a aflat de mai multe ori în pericol de moarte.
Inspirat de exemplul străbunicului său, Andrei a ales cariera militară, considerând valorile transmise din generație în generație – onoarea, curajul, credința și perseverența – repere esențiale pentru parcursul său.
„Am ales să scriu despre străbunicul meu deoarece a fost un model important pentru mine și familia mea. A dovedit o legătură strânsă cu Dumnezeu și o iubire profundă față de familie, credință și patrie. Prin povestea sa am dorit să evidențiez valorile și învățămintele pe care ni le-a transmis și care ne-au marcat pe toți”, a declarat Andrei.
Pentru realizarea lucrării, elevul a parcurs mai multe etape sub îndrumarea profesorului Dan Anca, de la documentare și discuții cu membrii familiei, până la structurarea ideilor și redactarea eseului. „Această experiență m-a ajutat să îmi organizez mai bine gândurile, să fiu atent la detalii și să capăt mai multă încredere în mine”, a mai spus acesta.