Au legătură între ele, doar că trebuie luate pe rând. sumarea, zic. Începem cu asumarea, care pare a fi peste tot și nicăieri în același timp.
Când am început să aud mai des în jur expresia “îmi asum” am zis că gata, se vindecă societatea. Oamenii își dau seama unde greșesc atunci când greșesc, realizează care-s consecințele faptelor lor și – prin urmare – vor face tot posibilul să îndrepte situația, că doar și-o asumă.
Mă loveam de verbul ăsta peste tot. La locul de muncă, pe stradă, în discuțiile banale pe care le mai prindeam din zbor atunci când ieșeam în oraș. Ajunsesem să cred că locuiesc în cea mai asumată parte a țării, până la urmă.
Efectele “asumării”
Mă pregăteam să fiu mândru de asta, însă mă oprește un singur lucru – nu văd efectele “asumării” nicăieri.
Gunoiul aruncat pe jos rămâne tot pe jos. Cel care l-a aruncat nu-și asumă fapta, nu-și ridică gunoiul ca să-l ducă până la prima ghenă.
Atunci când cineva strică un bun comun, vinovatul nu e nicăieri, niciodată. Este însă plin de păreri despre ce ar trebui să facă fiecare dintre ceilalți.
Iar când proiectul la care lucrează o întreagă echipă eșuează din cauza că – în realitate – muncesc doar câțiva dintre cei implicați, ceilalți “își asumă”, dar proiectul rămâne eșuat.
Omul care nu vine la lucru și nu se obosește să anunțe asta, sperând să fenteze o zi de concediu, anunță zeflemitor că “își asumă”.
Șoferul care-ți taie fața în trafic, la limita accidentului, “își asumă” fapta (zice el) și merge mai departe. Eventual c-un deget mijlociu afișat, în semn de asumare, prin geamul deschis al mașinii.
Mecanicul care nu-ți verifică frânele la service, pe motiv că sigur mai merg un sezon, “își asumă” și el asta, apoi trece la următorul client – că nu-i mașina lui.
Exemple mai sunt, dar ideea e aceeași.
Ca întotdeauna, există o explicație
Prin urmare, suntem în situația în care multă lume folosește în exces o expresie – “îmi asum” – și n-are habar ce înseamnă.
Iar explicația e dureros de simplă, mai ales dacă arunci o privire peste statistica legată de analfabetismul funcțional. Dai o tură și pe la posturile TV care varsă propagandă “asumată” zilnic, în creierul cetățeanului – pentru imaginea completă.
Zăpada care ascunde asumarea
Să nu uităm, desigur, de zăpadă. Mai ales că anul asta am avut din belșug, spre deosebire de alți ani mai recenți.
Un lucru minunat pe care-l face zăpada, cel puțin din punct de vedere vizual, este că… acoperă totul. E ca un văl care se așterne peste lume și-i mai ascunde din defecte, măcar până vine primăvara.
Cetățenii “asumați” care și-au plimbat câinii pe-afară în zilele trecute, când zăpada încă nu începuse să se topească, nu s-au mai obosit să strângă după ei. Că oricum nu-i vedea nimeni, iar zăpada ascundea totul.
Ei bine, zăpada s-a topit. A rămas mizeria lăsată în urmă de oamenii care n-au strâns după câinii scoși la plimbare. Pe trotuarele din zonele mai circulate ale orașului e plin de așa ceva. Trebuie să pășești cu grijă, ca să nu calci în asumarea lăsată în urmă de alții.
La final, rămâne doar întrebarea: mai ești asumat atunci când nu te vede nimeni?
Sursa: https://alba24.ro/opinie-lucian-urcan-despre-zapada-si-asumare-1118149.html