11.1 C
Alba Iulia
13 februarie, 2026

Raportul privind activitatea desfășurată la nivelul Tribunalului Alba în anul 2025

Cu ocazia Adunării generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Alba, convocată pentru data de 12.02.2026, a fost prezentat Raportul privind activitatea desfășurată la nivelul Tribunalului Alba şi instanţele aflate în circumscripţia sa teritorială: Judecătoria Alba Iulia, Judecătoria Aiud, Judecători Blaj, Judecătoria Câmpeni şi Judecătoria Sebeş, în perioada 01 ianuarie – 31 decembrie 2025 .

La eveniment au participat, alături de magistrații și personalul din cadrul Tribunalului Alba și judecătoriilor arondate, conducerea Curții de Apel Alba Iulia și reprezentanți ai principalelor instituțiilor cu care colaborăm.

La ședința de bilanț au fost prezenți din partea Consiliului Superior al Magistraturii domnul judecător Gheorghe Liviu Odagiu președinte, doamna judecător Denisa Angelica Stănișor, domnul judecător Narcis Erculescu, domnul judecător Alin-Vasile Ene și din partea Ministerul Justiţiei, domnul secretar general Claudiu Ion Teodorescu.

Analizând datele privind evoluția volumului de activitate în perioada 2023 – 2025 la nivelul Tribunalului Alba, cât și a judecătoriilor din circumscripție, se observă o tendință de scădere a volumului de activitate în anul 2025 raportat la anul anterior. Pe rolul instanțelor din județul Alba s-au înregistrat în anul 2025 un număr 35.367 cauze, cu 3.011 cauze mai puțin decât în anul 2024, reprezentând o scădere a numărului de dosare noi față de anul precedent de 7,84%.

Din totalul celor 35.367 de cauze nou intrate, 5.304 cauze s-au înregistrat la Tribunalul Alba și 30.063 cauze s-au înregistrat la judecătoriile din circumscripția acestuia. La Tribunalul Alba numărul cauzelor nou intrate a scăzut în anul 2025 cu 1.975 cauze față de anul precedent, reprezentând o scădere de 27,14 %, iar la nivelul judecătoriilor, numărul cauzelor nou intrate a scăzut cu 1.036 dosare, reprezentând o scădere de 3,33%.

Din numărul total de 35.367 cauze nou intrate în cursul anului 2025 s-au înregistrat: 6.962 cauze în materie penală; 25.887 cauze în materie civilă (inclusiv asigurări sociale, litigii de muncă, litigii cu profesioniștii); 2.282 cauze în materie de contencios administrativ, fiscal; 236 cauze în materia falimentului.

Din perspectiva indicatorilor statistici reprezentativi pentru actul de justiţie şi ţinând seama de situaţia resurselor umane, activitatea judiciară s-a desfăşurat în conformitate cu exigențele legale, Tribunalul Alba și Judecătoria Aiud au înregistrat gradul general de eficiență „Satisfăcător” iar celelalte judecătorii – Judecătoria Alba Iulia, Judecătoria Blaj, Judecătoria Câmpeni și Judecătoria Sebeș au înregistrat gradul general de eficiență „Eficient”.

În privința indicatorilorRata de soluționare a dosarelor șiDurata medie de soluționare Tribunalul Alba s-a încadrat în gradul de eficiență „Foarte eficient”.

Astfel, la fel ca şi în anii precedenţi, în anul 2025 a fost înregistrat un nivel înalt de performanţă în activitatea Tribunalului Alba, care creează premisele furnizării către justiţiabili a unui serviciu public la un standard cât mai apropiat de nevoile şi aşteptările acestora.

Dincolo de rezultate statistice înregistrate în anul 2025 şi de obiectivele propuse pentru anul 2026, este important de subliniat faptul că personalul din cadrul Tribunalul Alba a depus eforturi constante pentru menținerea unui act de justiție eficient și de calitate. Activitatea instanței a fost susținută de implicarea și responsabilitatea judecătorilor, asistenților judiciari, personalului auxiliar şi conex, funcţionarilor publici şi personalului contractual, care au asigurat menținerea unui nivel ridicat de performanță profesională.

Raportul privind activitatea desfășurată la Tribunalul Alba și judecătoriile arondate, în anul 2025, poate fi consultat, în extras, pe site-ul Tribunalului Alba sau pe Portalul instanțelor, pagina Tribunalului Alba, prin accesarea următorului linkTribunalul Alba – Raportul privind activitatea desfașurata în anul 2025- extras.pdf

TRIBUNALUL ALBA

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Purtător de cuvânt – judecător Tomulețiu Alexandra Lavinia

Sursa: https://www.abnews.ro/raportul-privind-activitatea-desfasurata-la-nivelul-tribunalului-alba-in-anul-2025/

Ultimă oră

Același autor