0.3 C
Alba Iulia
16 decembrie, 2025

„Colinde pentru suflet”: Concert de Crăciun organizat de Rotary Club Alba Iulia. Moș Crăciun va aduce daruri copiilor

Rotary Club Alba Iulia organizează concertul de colinde „Colinde pentru suflet”, sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 18:00, la Biserica Ortodoxă „Pogorârea Sfântului Duh” din zona Schit.

Potrivit organizatorilor, invitată este Corala „Armonia” din Baia Mare, care va interpretacolinderomânești într-un concert ce promite momente de emoție, liniște și reflecție.

Evenimentul este coordonat de dirijorul prof. Adrian Iercosan și directorul executiv Alexandru Nicolici.

De asemenea, intrarea este liberă, iar concertul se adresează tuturor celor care doresc să se bucure de atmosfera spirituală a Crăciunului. La final, copiii se vor întâlni cu Moș Crăciun, care va aduce daruri și surprize.

Concertul „Colinde pentru suflet” face parte din inițiativele Rotary Club Alba Iulia, menite să aducă împreună comunitatea prin muzică, tradiție și solidaritate.

Sursa: https://alba24.ro/colinde-pentru-suflet-concert-de-craciun-organizat-de-rotary-club-alba-iulia-mos-craciun-va-aduce-daruri-copiilor-1112058.html

Ultimă oră

Același autor