Am început oficial munca în cadrul Guvernului României, iar prima ședință de lucru a fost cu colegul meuStefan Radu Oprea , secretarul general al Executivului. Am primit și primele atribuții, astfel că în cadrul Secretariatului General al Guvernului voi coordona Direcția Juridic și Contencios.
Știu că nu e o perioadă roz pentru țară, dar mi-am asumat o poziție de secretar de stat din care sper să contribui la reforma reală a sectorului public, de la vârf până la firul ierbii, dar mai ales la implementarea măsurilor social democrate care ajută dezvoltarea economică a României. În toate aceste măsuri, e nevoie de coerență legislativă și cred că este o provocare în plus faptul că domeniul juridic din SGG va fi în coordonarea mea.
Am mers la București în primul rând pentru Alba, județ care merită să fie reprezentat în Guvernul României. Voi fi un sprijin pentru toate comunitățile locale, iar primarii, indiferent de culoarea politică, vor avea în mine un partener pentru găsirea soluțiilor la problemele comunităților pe care le reprezintă”.
Secretar de Stat,Corneliu Muresan , președinte PSD Alba