0.2 C
Alba Iulia
17 decembrie, 2025

Cum au ajuns să cerceteze polițiștii din Alba, furtul unor haine puse la uscat. Un dosar a ”zăcut” doi ani pe masa procurorilor

Încărcătura de dosare pe care magistrații o subliniază de fiecare dată când se plâng de problemele din justiție se vede cel mai bine la sfârșit de an calendaristic. Atunci zeci de dosare care au zăcut pe birourile procurorilor sunt închise, deoarece faptele sunt infime, banale și mai tot timpul nu se poate stabili cine le-a comis.

Este și cazul a două dosare deschise de polițiști și care au ajuns în atenția procurorilor. Două dosare penale deschise pentru furt și tentativă de furt. Mai exact deschise după ce două persoane diferite au sesizat că uneia i-au fost furate hainele de pe sârmă, iar cea de a doua că a văzut cum un hoț fură hainele și fuge cu ele.

După ce unul dintre dosare a zăcut doi ani pe masa procurorilor, iar altul doar câteva luni, acestea au fost închise în data de 9 decembrie 2025.

Muncă pentru închiderea unor dosare banale

Adică, cineva a scris o serie de documente în care descris faptele, apoi au fost luate declarații, au fost puse într-un dosar, iar mai apoi un procuror a făcut o cerere prin care a cerut confirmarea renunțării la urmărirea penală. Iar acțiunea nu s-a terminat aici, dosarele în sine au ajuns la Judecătoria Alba Iulia, unde un judecător de cameră preliminară a dispus confirmarea renunțării la urmărirea penală.

Mai mult de atât, un grefier scrie motivarea instanței, iar apoi aceasta este urcată în platforma rejust.ro.

Primul dosar: Hoțul a furat hainele, dar le-a pierdut după ce s-a agățat într-un gard

Potrivit motivării instanței, un bărbat ”în data de 10.08.2023, alarmat de strigătele soției, care a ieșit în fața blocului pentru a lua rufele întinse la uscat și a văzut un bărbat care le aduna hainele într-o sacoșă, s-a deplasat în fața blocului și l-a surprins pe acesta în timp ce fugea prin zona gardului viu ce împrejmuiește spațiul verde. A alergat după el, observând că bărbatul s-a agățat de gardul viu și i s-a rupt sacoșa de plastic, astfel că hainele sustrase și aflate din sacoșă au căzut, fiind recuperate de persoana vătămată”se arată în motivarea instanței.

Deși faptele s-au produs în data de 8 august 2023, dosarula zăcut doi ani pe biroul anchetatorilor.

Al doilea dosar: Haine furate de pe sârmă

În al doilea dosar cineva a sesizat că: ”în cursul zilei de 21.03.2025, autori necunoscuți au sustras mai multe articole de îmbrăcăminte, lenjerie de pat și pături aparținând persoanei vătămate”, haine care erau întinse la uscat în fața locuinței.

Polițiștii nu au resușit să afle cine a furat hainele.

Drept urmare în ambele dosare s-a cerut renunțarea la urmărirea penală. În data de 9 decembrie 2025 dosarele au fost închise, decizia a fost definitivă.

Sursa: https://alba24.ro/cum-au-ajuns-sa-cerceteze-politistii-din-alba-furtul-unor-haine-puse-la-uscat-un-dosar-a-zacut-doi-ani-pe-masa-procurorilor-1112026.html

Ultimă oră

Același autor