De la 1 ianuarie 2026, toți comercianții sunt obligați să accepte plata cu cardul. De la începutul anului 2026, operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică, instituțiile publice și persoanele fizice sau juridice prevăzute în Registrul Comerțului sunt obligați să accepte plăți cu cardul prin terminal POS sau alte soluții moderne, inclusiv aplicații care permit plăți electronice.
Prin noile reglementări se elimină pragul de 50.000 lei încasări în numerar realizate în cursul unui an, de la care intervenea obligația persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul şi cu ridicata, precum şi cele care desfăşoară activităţi de prestări de servicii, de a accepta ca mijloc de plată cardurile.
De la 1 ianuarie 2026, toți comercianții sunt obligați să accepte plata cu cardul
Măsurile sunt prevăzute deLegea nr. 239/2025privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial pe 15 decembrie.
Potrivit documentului, de la 1 ianuarie 2026 se impune tuturor comercianților obligația de a accepta ca mijloc de plată cardurile de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS şi/sau al altor soluţii moderne de acceptare, inclusiv aplicaţii ce facilitează acceptarea plăţilor electronice, indiferent de valoarea încasărilor în numerar realizate în cursul unui an.
„Operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică, precum și instituțiile și autoritățile publice definite de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și de Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de modul de finanțare și subordonare, care încasează impozite, taxe, contribuții, amenzi, dobânzi, penalități de întârziere, penalități, tarife, alte obligații de plată și sume pentru serviciile prestate sau intermediate, au obligația să accepte plăți efectuate și prin intermediul mijloacelor moderne de plată
Persoanele fizice sau juridice prevăzute la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 265/2022 privind registrul comerțului și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului, cu modificările și completările ulterioare, au obligația să accepte plăți efectuate și prin intermediul mijloacelor moderne de plată”, se precizează în lege.
Excepții și reglementări privind instalarea terminalelor de plată
Potrivit noilor reglementări, entitățile care efectuează toate operațiunile de plată și încasare exclusiv prin conturi deschise la instituții de credit nu vor avea obligația să accepte plăți efectuate și prin intermediul mijloacelor moderne de plată, de la 1 ianuarie 2026.
Codul de procedură fiscală (Legea 207/2015) defineștemijloacele moderne de plată drept un instrument de plată care include cardurile de debit, de credit sau preplătite, precum și soluțiile moderne de plată, care se bazează pe aplicații ce facilitează inițierea unui ordin de plată pentru a se efectua plățile de tip cont la cont.
Potrivit legii, operatorii economici, instituțiile publice și persoanele juridice vor întreprinde măsurile necesare pentru a instala terminale de plată și pentru a permite asigurarea infrastructurii necesare acceptării operațiunilor de plată efectuate prin intermediul mijloacelor moderne de plată, având posibilitatea de a-și alege instituția acceptantă.
Cheltuielile cu achiziționarea, instalarea terminalelor de plată și conectarea la infrastructura necesară acceptării operațiunilor de plată efectuate prin intermediul mijloacelor moderne de plată vor fi suportate de către instituțiile acceptante. Cheltuielile cu administrarea și operarea terminalelor de plată se vor stabili prin contractele încheiate între instituțiile acceptante și entitățile desemnate.
Ce amenzi riscă cei care nu acceptă plăți cu cardul
PotrivitOUG 193/2002, refuzul entităților de a accepta plăți și prin mijloace moderne de plată constituie contravenție și poate fi sancționat cu o amendă de la 20.000 la 50.000 lei.
De asemenea, persoanele fizice sau juridice care refuză să accepte la plată, mijloacele moderne de plată, pot fi sancționate cu o amendă de la 5.000 la 7.500 lei.