Un proces atipic va avea loc pe rolul Judecătoriei Alba Iulia. Un tânăr din Alba a fost trimis în judecată pentru ultraj contra bunelor moravuri. Însă, nu este un caz clasic de ultraj contra bunelor moravuri, ci unul rar întâlnit pe instanțele de judecată. Asta din simplul motiv este că fapta s-a produs în online.
Mai pe scurt pe Instagram. În data de 9 februarie 2026 magistrații Judecătoriei Alba Iulia au admis rechizitoriul procurorilor și dat undă verde dosarului. Astaîn condițiile în care fapta s-a petrecut în urmă cu mai bine de doi ani.
Deși totul pare a fi la prima vedere o glumă făcută între mai mulți prieteni, fapta comisă de tânârul din Cugir se încadrează în sfera penalului. Iar asta din simplul motiv că rețelele de socializare sunt considerate spații publice, iar comiterea unor fapte cu caracter penal se pedepsește conform legii.
Starea de fapt a fost descrisă pe scurt de magistrații Judecătoriei Alba Iulia în motivarea instanței.
Potrivit documentului disponibil pe portalul CSM, rejust.ro, fapta s-a petrecut în noaptea de 24 spre 25 august 2023. Atunci, ”în jurul orelor 03.00, în timp ce se oraşul Cugir, a săvârşit acte de exhibiţionism, respectiv s-a dezbrăcat de toate articolele vestimentare, fiind fotografiat cu telefonul său de persoanele prezente, după care fotografia a fost distribuită pe reţeaua de socializare Instagram, la profilul acestuia”, se arată în motivarea instanței.
Procurorii au considerat că este un act de exhibiţionism și au considerat necesar să îl trimită pe acesta în judecată. De asemenea și judecătorii au considerat că acesta trebuie judecat.
Drept urmare, l-au trimis în judecată pentru ultraj contra bunelor moravuri. Momentan dosarul nu a primit un prim termen de judecată.