6.7 C
Alba Iulia
13 februarie, 2026

Primăria Alba Iulia închiriază un spațiu comercial în Piața Centru. Care este prețul de pornire al licitației

Primăria Alba Iulia organizează licitație pentru închirierea unui spațiu destinat comercializării de produse alimentare, aflat în Piața Centru.

Potrivit documentației, spațiul nr. 4 se află în Corpul A al Pieței Agroalimentare Centru, pe latura de sud. Acesta are o suprafață utilă de 31,83 mp și destinația de spațiu pentru comercializarea de produse agroalimentare.

Prețul minim de pornire al licitației este de 3 euro/mp/lună. Durata contractului este de 4 de ani de la data semnării procesului verbal de predare-primire.

Data limită pentru solicitarea clarificărilor este 26 februarie 2026 ora 14:00.

Depunerea ofertelor se face în perioada 2 – 6 martie 2026, ora 13:30 la sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia, din Alba Iulia, strada Calea Moților, nr. 5A, camera 8, într-un exemplar.

Fiecare ofertant poate depune o singură ofertă. Ședința publică de deschidere a ofertelor va avea loc în data de 11 martie 2026 ora 12:00, la sediul Serviciului Contracte, Patrimoniu/ Compartiment Elaborare Contracte, Domeniului Public și Privat situat în Alba Iulia, B-dul. Republicii, nr. 26 (vis-a-vis de Dedeman).

Potrivit documentațiie, se interzice comercializarea de produse agroalimentare care necesită preparare la fața locului (mici, virșli, pui la rotisor, șaorma, pizza, etc.)

Toate cheltuielile necesare amenajării bunului închiriat, cad în sarcina chiriașului. De asemenea, toate măsurile privind paza și protecția contra incendiilor la spațiul închiriat cad în sarcina chiriașului, în condițiile legii.

Chiriașul va asigura supravegherea, paza, întreținerea și repararea spațiului, precum și curățenia în incinta acestuia pe cheltuiala sa.

Sursa: https://alba24.ro/primaria-alba-iulia-inchiriaza-un-spatiu-comercial-in-piata-centru-care-este-pretul-de-pornire-al-licitatiei-1119746.html

Ultimă oră

Același autor