5.1 C
Alba Iulia
7 februarie, 2026

Regulamentul de bloc, documentul obligatoriu pentru toate asociațiile de proprietari. Ce reguli trebuie să conțină

Regulamentul de bloc, documentul obligatoriu pentru toate asociațiile de proprietari. Asociațiile de proprietari sunt obligate, potrivit legii, să adopte un document scris cu privire la regulile și condițiile de folosință a părților comune ale imobilelor și normele de conduită și bună vecinătate dintre proprietari.

Regulile înscrise în regulament trebuie respectate de către toți cei care intră în bloc, nu doar de către proprietari sau chiriași.

Regulamentul de bloc, documentul obligatoriu pentru toate asociațiile de proprietari

Regulamentul condominiului sau regulamentul de bloc se inițiază de către președintele asociației sau de către comitetul executiv al asociației de proprietari, se dezbate și se adoptă în adunarea generală a asociației de proprietari cu acordul majorității proprietarilor din condominiu și este adus la cunoștință, prin afișare la avizier sau prin înmânarea unei copii conforme a acestuia, tuturor proprietarilor, în termen de 7 zile de la adoptare, prevedeLegea 196/2018privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor.

Potrivit legii, regulamentul de bloc nu poate impune nicio restricție exercitării drepturilor proprietarilor în afara celor care sunt justificate prin destinația imobilului, așa cum este prevăzută în proiectul tehnic și cartea tehnică a construcției.

Toți proprietarii, precum și chiriașii din bloc sau persoanele care sunt găzduite pe perioadă determinată în imobil sunt obligați să respecte regulamentul.

Responsabilitatea informării chiriașilor și a persoanelor care tranzitează imobilul referitor la prevederile regulamentului de bloc aparține proprietarului.

În cazul nerespectării regulamentului condominiului de către unul dintre proprietari sau chiriași, ceilalți proprietari pot sesiza președintele și/sau comitetul executiv al asociației de proprietari cu privire la aceste nereguli.

Potrivit conținutului-cadru al regulamentului, în baza acestuia nu sunt stabilite sau aplicate sancțiuni de către organele asociației de proprietari, iar încălcarea prevederilor regulamentului nu constituie contravenție.

Regulamentul-cadru se poate modifica/completa cu acordul majorității proprietarilor din condominiu și va fi adus la cunoștință, prin afișare la avizier sau prin înmânarea unei copii conforme a acestuia, tuturor proprietarilor, în termen de 7 zile de la adoptarea modificărilor/completărilor.

pe baza căruia trebuie conturat regulamentul de bloc este inclus în Ordinul Ministerului Dezvoltării nr. 1.058/2019 – veziAICI.

Regulamentul de bloc: Folosința părților comune ale condominiului

Protrivit regulamentului de ordine interioară, fiecare proprietar/locatar poate folosi, în condițiile legii și acordului de asociere, atât spațiul care constituie bunul principal, cât și părțile comune, fără a aduce atingere drepturilor celorlalți proprietari și fără a schimba destinația clădirii.

Fiecare proprietar/locatar poate exercita folosința bunurilor comune, cu condiția să respecte destinația acestuia și să permită exercitarea folosinței de către ceilalți proprietari în condiții normale.

Obligația menținerii și întreținerii curățeniei proprietății comune

Proprietarii din bloc au obligația de a menține și întreține curățenia proprietății comune, să protejeze și să mențină aspectul și integritatea clădirii.

De asemenea, sunt obligați să respecte întocmai măsurile stabilite de autoritatea administrației publice locale pentru asigurarea igienei publice și salubrității, precum și regulile elementare de igienă în gospodăria sau locuința proprie, astfel încât să nu creeze disconfort vecinilor și să nu constituie pericol pentru sănătatea publică a comunității.

Proprietarul este obligat să asigure întreținerea spațiului care constituie bunul principal, astfel încât clădirea să se păstreze în stare bună.

În cazul părților comune atribuite proprietarilor în folosință exclusivă, aceștia au obligația de a menține și întreține curățenia proprietății comune aflate în folosință exclusivă pe cheltuială proprie, fără realizarea de modificări constructive sau utilizarea în alte scopuri a acesteia.

Instalațiile comune se utilizează numai conform destinației acestora. Instalațiile și bunurile comune care necesită, conform legislației în vigoare, verificări periodice nu pot fi utilizate fără efectuarea reviziilor sau fără obținerea avizelor de funcționare.

Este interzisă depozitarea oricăror obiecte pe proprietatea comună

Potrivit regulamentului, este interzisă depozitarea oricăror obiecte pe proprietatea comună, dacă prin acest fapt se împiedică utilizarea normală a clădirii sau a părților comune sau dacă se aduce atingere drepturilor celorlalți proprietari.

Este interzisă abandonarea oricăror obiecte pe proprietatea comună. Totodată, este interzisă blocarea sau obturarea căilor de acces în condominiu sau în proprietățile individuale.

Proprietarii din condominiu pot efectua, în cadrul proprietății individuale, lucrări de modificare și modernizare a proprietății, cu condiția ca acestea să nu contravină reglementărilor legale în vigoare, esteticii exterioare a imobilului/condominiu, proiectului inițial al imobilului, instalațiilor sanitare ale condominiului, să nu deterioreze sau să afecteze proprietățile individuale sau pe cele comune și să nu încalce drepturile de folosință ale celorlalți proprietari, conform proiectului clădirii.

Dacă proprietarul unei locuințe ori al unui spațiu cu altă destinație provoacă daune oricărei părți din proprietatea comună sau din proprietatea individuală a altui proprietar din condominiu, respectivul proprietar are obligația să repare stricăciunile sau să suporte cheltuielile pentru lucrările de reparații, în condițiile legii.

Regulamentul de bloc: Norme de conduită și bună vecinătate dintre proprietari

Potrivit regulamentului, drepturile proprietarilor din condominiu nu pot fi lezate de nicio acțiune sau inacțiune a celorlalți proprietari din condominiu, de chiriași, persoanele care locuiesc, persoanele care sunt găzduite pe perioadă determinată sau persoanele aflate în tranzit în imobil.

Niciun proprietar nu poate, prin orice acțiune sau inacțiune, aduce atingere dreptului celorlalți proprietari din bloc de acces la serviciile de utilități publice.

Proprietarii apartamentelor și ai spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință deconectați de la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică al clădirii au obligația să își asigure o altă sursă de încălzire.

Restricționarea accesului pe părțile comune, interzisă

Este interzisă restricționarea accesului pe părțile comune a proprietarilor din bloc, cu excepția cazurilor expres prevăzute de legislația în vigoare.

Este interzisă introducerea și/sau depozitarea în cadrul condominiului a oricăror substanțe periculoase sau a substanțelor poluante, a deșeurilor, precum și a oricăror materiale și/sau bunuri care, prin natura lor sau printr-o greșită întrebuințare, pot conduce la apariția unor situații periculoase, punând astfel în pericol viața și siguranța proprietarilor/locatarilor sau integritatea clădirii.

Este interzisă depozitarea sau deversarea deșeurilor menajere în alte locuri decât cele special amenajate, conform legislației în vigoare.

Este interzisă tulburarea, fără drept, a liniștii proprietarilor/locatarilor din bloc prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă.

Este interzisă tulburarea liniștii proprietarilor/locatarilor din condominiu între orele 22:00 – 08:00, 13:00 – 14:00, conformLegii nr. 61/1991, de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare.

Connect with us

Proprietarii/locatarii care dețin animale de companie au obligația să respecte prevederile legale pentru deținerea acestora.

Aceștia au obligația de a nu tulbura liniștea locatarilor și de a menține curățenia pe spațiile comune. Totodată, trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a nu aduce atingere drepturilor celorlalți proprietari.

Sursa: https://alba24.ro/regulamentul-de-bloc-documentul-obligatoriu-pentru-toate-asociatiile-de-proprietari-ce-reguli-trebuie-sa-contina-1118788.html

Ultimă oră

Același autor