În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, ieri, 7 noiembrie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Alba, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Alba Iulia.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2020 – 2025, un bărbat, de 35 de ani, din Alba Iulia, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale, ar fi înregistrat în actele contabile cheltuieli care nu ar fi avut la bază operațiuni reale, ar fi reținut și nu ar fi achitat impozitele și contribuțiile prevăzute în anexa la Legea nr. 241/2005 și ar fi determinat un angajat să întocmească și să semneze documente care conțineau date necorespunzătoare adevărului, fiind cauzat un prejudiciu de 681.747 de lei.
În urma celor trei percheziții domiciliare, au fost descoperite și ridicate înscrisuri reprezentând documente de evidență contabilă necesare completării probatoriului.
Ieri, 7 noiembrie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de bărbatul de 35 de ani.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Alba. Cercetările sunt continuate.