Reduceri de taxe și impozite în orașul Ocna Mureș. Primarul din Ocna Mureș, Silviu Vințeler, a anunțat vineri că a inițiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local pentru reducerea taxelor și impozitelor conform OUG 9/2026.
Potrivit acestuia, cele mai importante reduceri sunt la persoanele cu handicap grav – reduceri de 50%, respectiv 25% la persoanele cu handicap accentuat. Alte reduceri prevăzute de OUG 9/2026 și propuse în proiectul de hotărâre sunt casele cu o vechime de peste 50 ani care vor beneficia de o reducere de 15% și casele cu o vechime de peste 100 ani care vor beneficia de 25% reducere. O altă reducere importantă este bonificația de 10% pentru persoanele fizice care achită taxele și impozitele până la 31 martie 2026.
Reduceri de taxe și impozite în orașul Ocna Mureș
„Nu am fost niciodată un adept al majorării taxelor și impozitelor, dar legislația României trebuie respectată. Nu putem propune Consiliului Local, iar acesta să adopte HCL înafara legislației. Din păcate pentru unii consilieri, dorința de a ieși în evidență este mai mare decât preocuparea de a înțelege corect legislația. Rolul lor este de a încerca să facă ceva constructiv pentru comunitate și nu de a transforma totul într-un spectacol, încercând să blocheze anumite investiții prin “interpuși”.
În concluzie, orașul Ocna Mureș este în continuă dezvoltare, cu multe investiții în derulare, altele în evaluare la finanțatori. Orașul Ocna Mureș are astăzi proiecte aflate în execuție, în diferite stadii, în valoare de peste 15 milioane de euro, iar în stadiul de pregătire/licitație, proiecte de 20 milioane de euro. 90% din aceste proiecte sunt finanțate din fonduri europene. Adevărata realitate este că în timp ce administrația lucrează pentru a dezvolta orașul, există și voci care preferă să facă doar spectacol. Comunitatea are nevoie de soluții, de responsabilitate și de implicare, nu de dispute fără fond”, a scris primarul Silviu Vințeler, pe pagina de Facebook.
Scad impozitele pentru clădirile vechi
Potrivit proiectului, valorile impozabile pentru clădirile vechi se reduc după cum urmează:
Dacă s-au efectuat lucrări de renovare majoră, anul finalizării se actualizează la anul recepției lucrărilor. Renovarea majoră include obligatoriu lucrări de intervenții asupra structurii de rezistență a clădirii(reconstrucție, consolidare, modernizare, modificare sau extindere etc.) și alte lucrări pentru îmbunătățirea performanței energetice și calității arhitectural-ambientale. Anul terminării se actualizează dacă valoarea clădirii crește cu cel puțin 50 % față de valoarea inițială, la finalizarea lucrărilor.
Reduceri de taxe și impozite în orașul Ocna Mureș. Impozite și taxe locale datorate de persoanele cu dizabilități
Impozitele și taxele locale datorate de către persoanele cu dizabilități sau de reprezentanții legali ai acestora:
Reducerile se aplică pentru întreaga clădire de domiciliu, respectiv pentru terenul aferent clădirii, definite în comun cu sojul sau soția, pentru clădirile și terenurile aflate în proprietatea persoanelor menționate anterior. În cazul în care o cotă-parte din clădirea de domiciliu și terenul aferent clădirii aparțin unor terți, reducerea nu se acordă pentru acea cotă-parte.
Reducerea impozitului pe clădiri și terenurile aferente acestora se acordă pe baza documentelor justificative valabile la 31 decembrie a anului fiscal anterior și, respectiv, în funcție de luna în care acestea au fost depuse la organul fiscal local în cazul celor care nu au beneficiat de scutire în anul fiscal anterior, începând cu luna următoare.
Reduceri pentru impozitele pe mașinile aflate în proprietatea persoanelor cu handicap
În cazul mijloacelor de transport cu capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cmc , impozitul se reduce după cum urmează:
Reducerea de la plata impozitului pe mijloacele de transport se aplică pe baza documentelor justificative valabile la 31 decembrie a anului fiscal anterior și, respectiv, în funcție de luna în care acestea au fost depuse la organul fiscal local în cazul celor care nu au beneficiat de scutire în anul fiscal anterior, începând cu luna următoare.