📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰
Județul Sibiu figurează cu 16 firme care au acționariat iranian, conform unei analize realizate pe baza datelor platformei Termene.ro.
La nivel național, la finalul lui 2024, erau înregistrate 1.726 companii cu astfel de acționari, dintre care 1.409 erau active, iar restul în dizolvare, insolvență sau cu activitatea suspendată.
Cele mai multe firme cu acționariat iranian sunt concentrate în București și Ilfov, care cumulează peste 75 la sută din total, cu 1.040, respectiv 271 de societăți comerciale. În schimb, șase județe – Harghita, Gorj, Sălaj, Vâlcea, Botoșani și Vaslui – nu au nicio firmă cu antreprenori iranieni. Sibiul se situează la același nivel cu județe precum Bihor și Argeș (câte 16 firme), peste Arad (șapte firme), Alba (trei) sau Caraș-Severin și Covasna (câte una), dar sub Timiș (88 firme), Iași (31), Cluj (27), Prahova (27), Brașov și Dolj (câte 19).
La nivel național, antreprenorii cu origini iraniene sunt activi în special în agricultură, comerț cu automobile, producerea și comercializarea băuturilor alcoolice, comerț cu amănuntul și distribuție. Printre cele mai importante companii cu acționariat iranian din România se numără Agrinvest (comerț cu cereale), Prodal 94 (producerea băuturilor alcoolice), Radacini Motors (comerț auto) și Irmex (service auto).
Circa 500 de români trăiesc în Iran
Datele arată că prezența capitalului iranian în România este preponderent orientată spre activități comerciale și industriale, fără investiții majore de tip strategic. În cazul județului Sibiu, firmele cu acționariat iranian sunt, în general, societăți mici și medii, active în domenii precum comerțul și serviciile.
Relațiile economice dintre România și Iran au o tradiție îndelungată. Primele reprezentanțe diplomatice persane au fost deschise la Galați și Brăila în anii 1880, iar cooperarea economică s-a consolidat în perioada comunistă. După 1990, colaborarea s-a axat în principal pe schimburi comerciale în domeniile care nu au fost afectate de sancțiuni internaționale.
În prezent, funcționează o Comisie mixtă româno-iraniană de cooperare economică, științifică, tehnică și culturală, înființată în baza unui acord din 1966 și reglementată ulterior în 1999. Consiliul de afaceri româno-iranian a fost constituit în 1998 între Camera de Comerț și Industrie a României și omologii din Iran.
Numărul estimat al cetățenilor români stabiliți în circumscripția misiunii diplomatice românești din Iran este de 500 de persoane. Majoritatea se află în Teheran, dar și în alte centre urbane (Esfahan, Yazd, Tabriz, Shiraz, Karaj), potrivit Ministerului Afacerilor Externe.