Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni că dezbaterile privind bugetul nu ar trebui să se prelungească prea mult, în condițiile în care „oricum este foarte târziu”. El și-a exprimat speranța ca, în cursul acestei săptămâni, bugetul să fie aprobat de Guvern și transmis Parlamentului.
„Eu sper să nu existe nicio problemă. Eu înțeleg că s-au cam agreat în mare lucrurile în ultimele ședințe ale coaliției, sigur că dezbaterea este în curs. Va mai avea loc o ședință, înțeleg, pentru forma finală. S-a transmis aseară către toți membrii coaliției de către Ministerul Finanțelor.
Vor analiza, vor veni cu propuneri, completări, modificări, dacă e cazul, dar pe principii cred că s-a agreat formula și eu cred că România are nevoie urgentă de un buget, din toate punctele de vedere, pentru predictibilitate, pentru agențiile de rating, pentru autoritățile locale și pentru cetățeni.
Deci, nu cred că ar trebui să o mai lungim foarte mult cu bugetul că oricum este foarte târziu” , a afirmat Abrudean, întrebat dacă ar putea să existe vreo problemă la buget în această săptămână și dacă ar putea fi vreo surpriză din partea PSD.
Bugetul, aprobat cât mai rapid
El a menționat că speră ca, în această săptămână, bugetul să fie aprobat de Guvern și transmis Parlamentului, unde senatorii și deputații vor acționa pentru o aprobare cât mai rapidă.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că duminică va avea loc ședința Consiliului Politic Național al partidului pentru a decide dacă social-democrații vor vota sau nu legea bugetului pe 2026 în Parlament.
Coaliția de guvernare discută bugetul
Totodată, coaliția de guvernare s-a reunit luni pentru a discuta bugetul de stat pe 2026, iar Grindeanu a precizat că, dacă nu se va ajunge la un consens, ar putea fi programată o nouă întâlnire pe acest subiect.