14.6 C
Alba Iulia
10 martie, 2026

Urmărire între Abrud și Câmpeni: Un bărbat a fost reținut după ce a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor

Urmărire între Abrud și Câmpeni: Un bărbat din Lupșa a fost reținut după ce a condus cu permisul anulat și a încercat să fugă de polițiști pe DN 74.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de 9 martie 2026, în jurul orei 18:25, pe DN 74, pe raza localității Roșia Montană.

Oamenii legii au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe direcția Abrud – Câmpeni, însă șoferul nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea.

Polițiștii au pornit în urmărirea vehiculului, folosind semnalele luminoase și acustice ale autospecialei, reușind în cele din urmă să îl oprească în condiții de siguranță.

În urma verificărilor, s-a stabilit că la volan se afla un bărbat de 44 de ani din Lupșa, iar din baza de date a reieșit că acesta avea permisul de conducere anulat.

Față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este retras, anulat sau suspendat.

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiști.

Sursa: https://alba24.ro/urmarire-intre-abrud-si-campeni-un-barbat-a-fost-retinut-dupa-ce-a-refuzat-sa-opreasca-la-semnalele-politistilor-1124063.html

Ultimă oră

Același autor