Revederea în retur între alb-violeţi şi liderul CSM Unirea, care nu se vor mai reîntâlni însă şi în play-off, a suscitat un interes precum „la pomul lăudat” deşi numai şi numai în sezonul trecut se califica formaţia din „Cetate” în grupa I valorică 1-4 dar şi era eliminată în semifinalele barajului de promovare din Liga 3, interes totuşi de înţeles după amarul unei campanii trecute purtată de timişoreni în compania unor trupe precum „invitata din vale” ca principală contracandidată la şefie.
Iar pe cât de obsesivă pedalarea de luni de zile pe subiectul revederiiŞtiinţa Poli – CSM Unirea Alba Iulia , de parcă nu s-ar juca în prăfuitul fotbal românesc şi încă la nivelul eşalonului terţ, cu limitările sale, pe-atât de modestă a fost întâlnirea în sine, în special şi mai ales din punctul de vedere al timişorenilor, ardelenii fiind „vioară întâi” a returului fără goluri,.
Punctul fiind totuşi mai convenabil bănăţenilor, lăsând a o parte că oricum se pot considera extrem de mulţumiţi cu smulgerea sa deşi jucau ultimele circa 20 de minute în superioritate numerică, mai convenabil lor aşadar deşi tocmai astăzi au pierdut şi ultimele şanse doar teoretice de a câştiga sezonul regulat.
Dar la cât de discutabil a fost croit şi noul sistem competiţional, cu ciudăţeniile sale ivindu-se din aproape în aproape în funcţie de înrâurirea rezultatelor, până şi câştigarea unei serii după parcursul tur-retur scade în relevanţă, CSM Unirea adjudecându-şi grupa vestică mulţumită remizei albe de la „Electrica” dar cedând de fapt alte puncte din ceea ce ar fi putut fi zestrea mai bogată pentru play-off.
Aşa cum risipea şi alte câte 3 acasă în tur cu Metalurgistul Cugir şi Ştiinţa Poli. Care, pe de-altă parte, să nu fi fost eşecul din toamnă la Cugir, cu 2-1, ar fi avut o zestre aproape neştirbită pentru atacarea întrecerii 1-8 cu nord-vesticele, aproape neştirbită ca urmare a acestui 0-0.
Surprinsfotografic de Ovidiu Sava .
Considerentele, într-un articol anterior, iar rezultatele etapei a 21-a în C7, programul rundei finale în retur şi clasamentul actualizat – pe coloana datelor tehnice a secţiunii Fotbal.
Una peste alta însă, mult, mult zgomot ca de-obicei pentru într-atât de puţin fotbal.
Mai totul fiind din păcate în special doar „imagine”, impresii şi chiar figuraţie de-a dreptul prin prisma opţiunii menajării în remiza de la Pecica a majorităţii titularilor, cu efect de bumerang sub forma prestaţiei acasă care ar fi putut aduce toate cele 3 puncte.
Câte menajamente după peste două luni de pauză competiţională şi doar două etape ale relansării în retur, a treia „pe stop” tocmai la momentul turării în plus a motoarelor pentru pseudo „derby-ul” de sâmbătă.
Zero, ze-ro la „momentul adevărului”. Raportat la joc, căci zestrea pentru faza play-off e cu „beneficii”şi la urma urmei pe seama croielii strâmbe a noului format din partea FRF. Nimic însă de mirare, în general vorbind.