Titlul de „Cetăţean de onoare al municipiului Alba Iulia” va fi acordat, post-mortem, halterofilului Andrei Socaci, pentru activitatea sa în slujba sportului românesc. Propunerea intră la aprobare în ședința Consiliului Local Alba Iulia din 26 martie.
Marele sportiv a încetat din viată în 12 martie 2026. Maestru emerit al sportului, medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1984, Andrei Socaci a decedat la vârsta de 59 de ani.
Andrei Socaci s-a născut pe 19 iunie 1966 la Sântimbru (judeţul Alba). A fost descoperit de antrenorul Ștefan Sturza și legitimat initial la sectia de haltere a Clubului Unirea Alba Iulia. S-a transferat apoi la Olimpia Bucuresti, dupa care a fost legitimat la CS Dinamo București, se arată în documentația proiectului.
A îmbrăcat de 9 ori tricoul de campion al României și a stabilit 23 de noi recorduri naționale.
A cucerit 9 titluri la campionatele mondiale și campionatele europene de junior. La seniori, a obținut 12 medalii mondiale, dintre care trei de aur, trei de argint și șase de bronz. A câștigat și 15 medalii continentale, dintre care patru de aur, cinci de argint si șase de bronz.
În 1984, la doar 18 ani, a cucerit o medalie de argint, la categoria 67,5 kg. la Jocurile Olimpice de la Los Angeles.
După retragerea din activitatea competitională, Socaci a devenit antrenor la CS Dinamo București, unde a descoperit și a format multe generații de campioni.
A primit titlurile de Maestru al Sportului si Maestru Emerit al Sportului.
Sursa foto: CS Dinamo / Facebook