Acțiunea a fost coordonată de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sibiu, care au pus în executare un mandat de percheziție la domiciliul suspectei.
Ancheta vizează infracțiunea de punere în circulație a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu una înregistrată oficial.
Potrivit cercetărilor, în perioada octombrie 2025 – aprilie 2026, femeia ar fi oferit spre vânzare, prin intermediul unei platforme online, bijuterii inscripționate cu însemnele unor branduri cunoscute, deținute în scop comercial.
În urma percheziției, polițiștii au ridicat 104 produse din categoria bijuterii, suspecte a fi contrafăcute, valoarea estimată a acestora fiind de aproximativ 38.000 de lei.
De asemenea, a fost pus în executare un mandat de aducere, femeia fiind condusă la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu pentru audieri.
În baza probelor administrate, oamenii legii au dispus reținerea acesteia pentru 24 de ore. Femeia a fost ulterior încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care au fost desfășurate activitățile ilegale.